Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alăturându-se Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, atribuită Sfântului Grigorie Dialogul), dar şi alte importante cuvinte de învăţătură. Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul este autorul mai multor lucrări însemnate însă vestite sunt cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina adâncă a Sfintei Treimi.
În această zi, în calendarul popular regăsim Trisfetiţele (Trisfetiţile), zi de sărbătoare în care, sub ameninţarea feluritelor beteşuguri, lucrul în casă era stict interzis femeilor. Fie că sunt prezentate ca mironosiţe, fie ca simple fete despre care se spune că, pe vremea când Dumnezeu umbla pe pământ, i-au dat apă, în imaginarul popular.
Trisfetiţele îi pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea, ologindu-i, luându-le vederea şi minţile. Se spune de asemenea că, în această zi, grâul neîncolţit toamna răsare sub zăpadă.
Adaugă comentariu