Timp de gândire

Atât de şmecheri încât ne păcălim pe noi înşine

Spectacolul artistic din deschiderea FOTE 2013 de la Braşov a fost reprezentativ pentru România. Nici nu se putea alege ceva mai potrivit pentru o ţară în care au succes doar şmecherii ce găsesc diverse scurtături prin viaţă, carieră, politică, prin ce vreţi dumneavoastră. Cei care îşi construiesc viaţa pe muncă sunt percepuţi drept nişte fraieri chiar dacă au talent.

Nu ştiu dacă se poate mai rău de aşa. Generaţia tânără are drept idoli nişte cântăreţi fără voce care nu numai că o păcălesc, dar şi câştigă foarte mulţi bani de pe urma lor. Am citit că Inna şi-a scuzat prestaţia jalnică de la deschiderea FOTE 2013 Braşov prin aceea că era frig. Vizi Immre a cântat la Bistriţa la o temperatură de decembrie şi totuşi a făcut-o foarte bine, dovadă că e un profesionist. Vizi nu are nici pe departe succesul Innei. Un motiv ar fi acela că el cântă îmbrăcat, mă gândesc.

E trist că, în România anului 2013, dacă munceşti cinstit, dacă te străduieşti nu poţi depăşi condiţia omului plătitor de facturi. Dacă ai o mică afacere şi vrei să nu ai datorii la stat, îţi dai seama că tu, de fapt, munceşti efectiv pentru stat. Dai la buget jumătate din veniturile tale. Dacă eşti angajat care câştigă o mie – o mie cinci sute de lei salariu, ai de întreţinut o casă, de hrănit o familie, de plătit o rată la bancă şi de trăit, realizezi că, pentru ultima secţiune nu îţi mai ajung banii. Şi cum ar putea să-ţi ajungă din moment ce facturile au crescut, mâncarea e tot mai scumpă, carburantul la fel, RCA-ul la maşină mai mare faţă de anul trecut? Câţi dintre dumneavoastră merg la cumpărat de mâncare în hipermarket şi ies fără să plătească o sută de lei măcar? Cred că prea puţini. Dacă nu ai job, şi se poate întâmpla, poţi consulta până la bătrâneţe listele fictive de la AJOFM. Fără pile la partide, fără o vorbă bună pusă unde trebuie, nu veţi găsi nimic de lucru nicăieri. Nu contează câte studii aveţi, nu contează că sunteţi foarte bun, în societatea noastră au succes doar şmecherii. Ce dacă falsează pe scenă, pe orice scenă? Cântatul trece, banii rămân. Să nu vă gândiţi cumva că îşi fac examene de conştiinţă şi că nu mai ies pe stradă de jenă. Nici vorbă, şmecherii au tupeu foarte mult şi le lipseşte complet ruşinea. Le ling din palmă celor pe care i-au scuipat fără nicio problemă de conştiinţă.

În ultima vreme mă tot gândesc la oamenii cu venituri modeste şi mă întreb cum de reuşesc să mai trăiască în ţara asta. Cum poate un om cu un salariu de o mie de lei să plătească 200 de lei gazul, 150 de lei curentul, apa, salubritatea, telefonul, să-şi mai cumpere şi de mâncare şi eventual să-i mai rămână şi bani ca să-şi trimită copilul la un concert Lala Band unde biletul costă o sută de lei? Sinceră să fiu nu am niciun răspuns. Trec zilnic pe lângă lista afişată de administratorul de la asociaţie şi-mi dau seama că oamenii fentează acolo unde pot. De exemplu, nu plătesc întreţinerea.  Adună datorii mari la gaz, iar când li se taie, apelează la un calorifer electric. Atunci când nici curent nu mai au văd ei cum ies din încurcătură. Cel mai probabil apelează la mama de la ţară cu pensia ei amărâtă şi cu micul depozit făcut cu bani de la APIA. Cumplit. Aşa suntem noi şmecheri şi ne păcălim noi pe noi. Suntem, de fapt, nişte şmecheri proşti fiindcă tot împotriva noastră se vor întoarce toate fiindcă va veni scadenţa.

Există şi categoria şmecherilor deştepţi care fie sunt politicieni, fie se ţin scai de ei, categoria care e un fel de Inna a vieţii noastre. Pe ei nu-i deranjează că falsează pe scene. Cântă cum pot, dacă pot, şi la final îşi iau banii. Prin cântat a se înţelege promisiuni electorale deşarte, minciuni spuse pe bandă rulantă pe toate scenele şi răsplătite cu multe aplauze în momentul în care sună bine. Noi, ca ţară, ne trezim foarte târziu ca să ne dăm seama cât de prost a sunat totul, iar atunci şmecherii deştepţi sunt departe, cu buzunarele pline, cântă pe alte scene.

În România aproape tot ce se întâmplă este fals, penibil, grotesc. Cei mai puţini talentaţi au cel mai mult succes. Ceilalţi sunt doar nişte şmecheri proşti care fentează administratorul de bloc fără să-şi dea seama că astfel le umplu, de fapt, conturile şmecherilor deştepţi.

Cristiana Sabău

5 comentarii

  • Ne-am „culturalizat” in douazeci de ani cu falsuri si grotesc si nu mai simtim gustul autenticului si profesionismului. Mergem ca turma, nu avem opinii, nici principii si nici nu depunem efort pentru a le avea. Semidoctismul cuprinde incet nu numai marea masa a privitorilor la televizor ci si a privitorilor pe internet. Lipsa unei educatii elementare isi spune serios cuvantul in aceste vremuri, chiar daca intelegem limba engleza.

  • Este trist de adevarat.Ce sa mai zic de biata mea mama care arata cu degetul catre politicieni si-mi spune”Vezi astia noi (politicieni la putere)de bine de rau mi-au mai dat 15 lei la pensie”.Cum zice si DANUTZ-Lipsa unei educatii elementare.

  • Doar noi suntem de vina.Votam in fiecare an aceeasi oameni.Dupa vot fac doar ceea ce vor si nu se mai gandesc la cei multi.Toata viata am sperat la o viata mai buna pentru toti si nu este o speranta desarta.Ganditi-va ca sunt o multime de familii care locuiesc la oras,fara sa lucreze ,iar la tara pamantul ramane nelucrat.Este adevarat ca la tara nu mai poti sa-ti urmaresti telenovelele,dar te poti alimenta bio si poti avea sentimentul muncii bine facute.Din pacate multi dintre noi nu avem respect fata de munca,fata de vecin ,sau fata de cei care incearca sa ne educe copiii.In judetul nostru malurile apelor sunt pline de gunoaie.Nu sunt putini cei care iau ajutor social de la primarii,de ce nu muncesc in folosul comunitatii?

    • Si de cind va spun eu domnilor ce trebuie facut, cum trebuie si de ce . dar unii vad ca doar asta stiu : sa stea cu mana intinsa la stat.

  • si daca este sa vorbim de smecherii, auziti aici prieteni dragi si va minunati :Dan Diaconescu a anunţat, luni, că va participa la licitaţia pentru cumpărarea CFR Marfă ……………….ce mai poti sa spui ?????????cineva sa ma ,,sinucida,, dar repede si fara chinuri si durere. ha,ha,ha,ha,,,,,,,…….sa ma ,,sinucida,, !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.