Actualitate

Atenţie la carnea de porc infestată! Cum puteţi afla dacă animalul e sănătos

Peste 10.000 de porci vor fi sacrificaţi înainte de Crăciun în gospodăriile individuale din Bistriţa-Năsăud, estimează Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud care atrage atenţia gospodarilor să nu uite să ducă mostre de carne la examenul trichineloscopic. Până acum, s-a depistat un singur animal a cărui carne era infestată.

Şeful DSVSA Bistriţa-Năsăud, Ioan Bogolin, a declarat, miercuri, într-o şedinţă de Colegiu prefectural, că în gospodăriile din judeţ sunt circa 40.000 de porci. „Îmbucurător este faptul că numărul de porci infestaţi cu trichinella spiralis s-a redus semnificativ. Rugăm pe cei care sacrifică porcii în gospodării să efectueze examenul trichineloscopic. Programul de lucru va fi permanent în perioada următoare, inclusiv sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale”, a spus Ioan Bogolin.

Bucățile anatomice trebuie să fie reprezentative, din zona mușchilor intercostali, din zona cefei și din zona pilierului diafragmatic. Trichineloza este o boală extrem de gravă, care poate duce la moarte. Simptomele apar aproximativ la o săptămână după consumul de carne de porc infestată cu trichinella spiralis. Simptomele debutează cu o patologie digestivă, vărsături.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.