Guvernul a adoptat un proiect de lege care modifică Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, în sensul actualizării cuantumului amenzilor contravenționale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei valabile în rețeaua de drumuri naționale din România.
Cuantumul amenzilor este stabilit în funcție de tipul autovehiculelor. Pentru autoturisme, amenda care era stabilită între 250-500 de lei ajunge să fie cuprinsă între 275 și 550 de lei.
”Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă, și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă. De precizat este faptul că amenda stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenției poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravențiilor aplicate pentru circulația fără achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România (rovinietă) a crescut foarte mult în ultimii ani (734.143 PVCC aplicate în anul 2021 prin intermediul punctelor fixe și mobile de control față de 357.531 aplicate în anul 2015)”, a transmis Executivul.
Daca tot plătim rovinieta macar să facă și drumurile cum trebuie nu sa le lase pline de gropi și periculoase.
Ai uitat de Robi???
Măcar amenzile sa fie la standarde înalte, căci drumurile sunt ,,vai mama lor” …