”De mai bine de trei ani, regimul portocaliu fericeşte poporul român cu măsurile înţelepte de reformare a statului. De atâta reformare a statului, am ajuns o ţară în care nimic nu mai funcţionează normal”, scrie Gheorghe Pop într-un comunicat.
În opinia sa, ”puterea portocalie” se face vinovată, printre altele, de promovarea incompetenţei şi a clientelei politice în toate domeniile, de răsturnarea scării valorilor în societate, de marginalizarea intelectualilor şi destabilizarea învăţământului, de subminarea sistemului de sănătate, de umilirea angajaţilor, de politizarea instituţiilor, de atentarea la sănătatea şi viaţa cetăţenilor, de subminarea economiei naţionale şi, nu în ultimul rând, de trădarea interesului naţional.
”Suntem convinşi că cetăţenii vor şti să aducă la conducerea ţării, prin vot, o putere cu adevărat naţională, care să gestioneze corect şi cu pricepere treburile ţării şi care să redea toate drepturile cetăţeneşti, profesionale, sociale şi economice pe care puterea portocalie le-a confiscat cu neruşinare! De asemenea, credem cu tărie că o nouă putere naţională va dirija statul de drept în refacerea autorităţilor executive, administrative şi judecătoreşti care trebuie să lucreze în sprijinul cetăţenilor şi a ordinii de drept, precum şi pedepsirea celor care se fac vinovaţi de situaţia în care a ajuns România şi poporul român!”, conchide Gheorghe Pop.
Adaugă comentariu