Actualitate

Augustin Zegrean despre ultima decizie a CCR: Nu exista niciun motiv de amânare

Fostul președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat, după ce CCCR a amânat iar decizia care l-ar putea scăpa pe liderul PSD Liviu Dragnea de condamnare, că acesta este ”un joc stupid între CCR și instanța supremă”, nefiind niciun motiv de amânare.

Ziua de 20 mai, stabilită de Curtea Constituțională pe sesizarea privind completurile specializate, coincide cu cea stabilită de instanța supremă pentru dosarul în care Liviu Dragnea este judecat și pentru care a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

„Termenul de redactare a deciziei CCR și de publicare în Monitorul Oficial este de 30 de zile. Judecătorii de la Înalta Curte au socotit de astăzi 30 de zile și au dat termen 20 mai, pentru că voiau să vadă decizia definitivă a Curții Constituționale. Ea devine definitivă numai de la data publicării în Monitorul Oficial și numai de atunci produce efecte. Iar CCR a spus astăzi <>. Este un joc stupid pentru că probabil că instanța supremă va amâna și ea din nou la termenul din 20 mai, iar o nouă amânare va încurca lucrurile, pentru că o judecătoare din proces se pensionează din 1 iunie”, a declarat fostul președinte al CCR pentru HotNews.ro.

El mai declarat că judecătorii CCR nu aveau niciun motiv de amânare și că ceea ce au invocat – lipsa răspunsurilor de la toate curțile de justiție din UE pe tema completurilor specializate – nu are nicio legătură.

„Aici este vorba de conflict, nu de excepție de neconstituționalitate, adică CCR are de judecat dacă legea noastră a fost respectată, nu dacă legea este bună sau nu”, a completat Zegrean.

Dacă CCR constată un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, sentinţele din prima instanţă în cazuri de corupție ar putea fi contestate și desființate, iar procesele reluate de la zero. O astfel de hotărâre l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive.

Sursa: hotnews.ro

1 comentariu

  • Ba exista o gramada de motive de amanare. Justitia nu mai e Justitie in Romania tara Europeana doar pe harta dar cu apucaturi de tara sud americana sau bananier africana. La noi Justitia a orbit de tot in ultimii doi ani . I s-a aruncat cianura in ochi si de asta sta cu naframa strans legata la cap. DNA-ul este practic scos in parcare ca ceva nefolositor si este considerat toxic chiar de unele televiziuni de casa a puterii care spala neuronii romanilor. Si simbolul cu statueta zeitei THEMIS legata la ochi tinand in mana o balanta nu a fost aleasa degeaba ca simbol. Justitia adevarata este cea DIVINA restul este o amagire lumeasca. Presimt cum acest caz va fi albit de Nipulicea care va fi min. al Justitiei si care-l va scoate martir al nedreptatilor pe mister Dragnea. Apoi sa te ti si sa vezi voturi cu caruta de la populimea prostita in special de la cei din SUD -EST.La ora aceasta Romania isi pierde busola cu oameni verticali si capabili. Daca CCR este deja la mana politicului ce sa mai vorbim de vreun Judecator cu sange-n instalatie care si-ar asuma vreun risc sa dea un verdict practic la primul si cel mai puternic om din STAT. Ei stiu deja ca se vor organiza mitinguri uriase de sustinere a acestui politician corupt si ca atare nu isi va asuma nimeni ca o sabie sa-i fie atarnata deasupra capului. Deja se prefigureaza si o intelegere in subsolurile puturoase a politicii romanesti prin care sa i se ceara la Dragnea o retragere ordonata de la putere in schimbul libertatii totale. Dar cu averea cum ramane ? Ma duce gandul spre imaginea unei mame sarace care a fost gratiata de presedintele BASESCU . Aceasta femeie a primit doi ani cu executare in al doilea termen de judecata pt. ca a furat o jucarie pt. fetita ei. Cand furi un judet, un oras o tara deja lucrurile se complica si tremura pana si statuia justitiei THEMIS si scapa din mana si balanta si sabia. Mai avem mult de sperat si asteptat pana ce aceasta tara se curata natural de acesti obedienti urmasi ai comunismului, si peste inca 30 de ani noile genertaii curatate de apucaturile bunicilor, parintilor lor vor dori sa isi conduca ce a mai ramas din Romania , o tara vlaguita de orice potential. Este trist dar adevarat. DUMNEZEU ne-a facut prea multe cadouri de care noi ne-am batut joc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.