SC Business Park Bistrița Sud SRL, în calitate de societate care administrează Parcul Industrial, organizează în perioada 1 – 30 noiembrie a...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
”Dragi sîngeorzeni. Începând de astăzi, așa cum am promis, toate birourile care au legătură directă cu cetățeanul se află la parterul primăriei...
Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița şi Societatea Scriitorilor Bistrițeni ”Conexiuni” vă invită duminică 6 noiembrie, începând cu ora...
Podul Berăriei, investiție de 4,8 milioane lei din bugetul local şi din împrumutul contractat de municipalitate, este aproape gata, termenul de...
Regia Publică Locală Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa RA va reabilita fostul punct termic nr. 29 din str. Ştefan cel Mare, aflat într-o stare...
”Curățenie, ordine și disciplină” este deviza primarului orașului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău. După ce le-a pus gând rău căruţaşilor care trec prin...
”Ìn fiecare an, de luminaţie printre flori şi lumânări, ne plângem morţii, iar prin rugăciuninile pe care le facem, ei ne răspund că nu sunt morţi...
După victoria de poveste cu Corona Brașov, CSM Bistrița a obținut un nou succes, 30-26 (13-12) pe teren propriu cu Unirea Slobozia în etapa a 8-a a...
”Expoziția de ovine de la Bistrița aproape a ajuns la majorat, dar la ce oi am văzut aici cred că este peste majorat cu mulți ani. Subiectul...
Primarul din Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, s-a lovit din nou de rezistență în Consiliul Local în încercarea de a înființa postul de administrator...









Comentarii recente