”În urma recentei vizite de lucru efectuate în comuna Monthey din Elveţia, am rămas profund impresionaţi de modul în care aceşti oameni înţeleg să se...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat că pe şefa direcţiei anticorupţie din...
”Un producător mic primeşte cel mult 80 de bani pe litrul de lapte vândut. Cum poate să-şi întreţină familia din laptele vândut la un...
Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a participat alături de alţi 25 reprezentanţi ai unor instituţii din...
Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a spus într-o declaraţie politică prezentată în Parlament că ”oamenii...
Ambasadorul Cehiei în România, Jiří Šitler, prefectul Ioan Țintean, preşedintele CJ Radu Moldovan, primarul Ovidiu Creţu, senatorul Dorin...
Arhiepiscopia Clujului şi Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi din Cluj vor organiza în luna noiembrie o tabără de formare pentru tinerii...
Senatorul PDL Cristian Florian a spus într-o declaraţie politică susţinută în plen că ”fiecare zi trăită de cetăţenii acestei ţări în...
Echipa bistriţeană a întrerupt seria neagră a înfrângerilor din precedentele două runde şi s-a impus la limită în faţa Metalului...
”De la preluarea mandatului mi-am propus o bună cunoaştere şi revigorare a dialogului social instituţionalizat, iar pentru aceasta am demarat un...









Comentarii recente