Social

Autorităţile dintr-un oraş şi două comune, verificate dacă ştiu ce să facă în caz de inundaţii

Trei localităţi din Bistriţa-Năsăud situate pe cursul Someşului Mare vor participa, în data de 27 iunie, la un exerciţiu de apărare împotriva inundaţiilor, organizat de Administraţia Naţională Apele Române prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud.

Exerciţiul va avea loc în perioada 27-29 iunie a.c. în trei judeţe: Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud şi cu acest prilej va fi verificat modul de funcţionare a fluxului informaţional (meteorogic şi hidrologic) de avertizare-alarmare a populaţiei.

La nivel local va fi verificat modul în care reacţionează membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, mai precis dacă aceştia cunosc planul de apărare împotriva inundaţiilor, aprobat pentru 2014-2017, şi dacă sunt afişate la sediile primăriilor planurile pentru situaţii de urgenţă. Tot acum se va verifica şi dacă sunt afişate codurile pentru avertizarea meteorologică şi hidrologică.

Primăriile Năsăud, Salva şi Feldru (pentru satul Nepos) au fost anunţate şi că vor fi verificate o serie de documente, inclusiv cele care ţin de întocmirea proceselor verbale pentru evaluarea pagubelor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.