Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de ninsori la munte, precipitații mixte în zonele joase de relief și intensificări ale vântului, valabilă în perioada vineri 20 noiembrie, ora 15.00 – sâmbătă 21 noiembrie, ora 14.00.
În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.
Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.
Conform prognozei meteo pentru Transilvania până în 29 noiembrie, vremea se răcește din 20 noiembrie, astfel că se va ajunge la 4 grade. Minimele vor fi preponderent negative, cu o medie de -5…-2 grade, cele mai scăzute valori, urmând să se înregistreze după 26 noiembrie. Se întrevăd precipitații în această perioadă, cu o probabilitate în creștere după data de 21 noiembrie.
Adaugă comentariu