Actualitate

Bălăjan: Aceasta este acum problema la Tărpiu. Pe colegii mei primari nu-i doare ca pe mine

”Problemele cu levigatul la groapa de la Tărpiu s-au rezolvat, acum este însă o altă problemă. Iată ce mă doare pe mine, pe membrii Consiliului Local și pe dumitreni, în special pe locuitorii satului Tărpiu”, a spus primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan.

El a detaliat: ”Intenționez să îl rog pe președintele CJ să convoace o ședință ADI Deșeuri și în maxim două luni să găsim împreună o soluție pentru ca să nu mai ajungă la groapa din Tărpiu deșeurile de hârtie și de plastic. Se umple gropa prea repede, nu ne încadrăm în termen. Insist! Putem da termen la primari, să discutăm cu operatorul, ar fi un pas în față. Altfel, când se va pune problema realizării unei a doua celule, noi, primar, CL, cetățeni o să fim mai atenți și poate nu o să mai punem nici noi teren la dispoziție. Îmi asum și recunosc că din lipsă de experiență și din dorința de a face bine am făcut o greșeală că am fost de acord ca groapa să fie la Tărpiu. Pentru celula a doua nu vom admite decât garanții sută la sută că locuitorii satului Tărpiu nu vor avea probleme. E vorba de aspect, de miros și așa mai departe”.

Bălăjan spune că deșeurile la care se referă trebuie adunate în saci și operatorul să le ia separat, apoi să le valorifice. ”Pe colegii mei primari nu-i doare ca pe mine, dar trebuie ca deșeurile să fie colectate selectiv. Pe mine mă doare, pe ei nu, dar să facă ceva, să ducă la primar în curte sau acasă, nu mă interesează. Nu mă las”.

Vicepreședintele CJ Ioan Țintean are o părere ”puțin diferită” și crede că acest lucru se va întâmpla după ce va fi desemnat noul operator, ”foarte conștiincios și dotat corespunzător”: ”Astăzi degeaba i-am cere firmei Supercom să facă colectarea separată pentru că nu are posibilitate, nu are unde duce sau depozita deșeurile reciclabile iar capacitatea de balotare a celor de la Vitalia, care administrează depozitul, este mică. Cetățenii care locuiesc la bloc mai ales trebuie conștientizați și asta se va întâmpla când va veni noul operator”.

1 comentariu

  • Dar de levigatul ce iese din pământ în stradă în spatele blocului din comuna Dumitra ce poate să ne mai spună acest primar –-

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.