Actualitate

Bani de la bugetul local pentru echipa de handbal. Crețu: Acum legea ne permite

La rectificarea de bugetului local de luna aceasta, Consiliul Local Bistrița a prevăzut bani și pentru echipa de handbal feminin CSM Bistrița, care se află în pregătiri pentru noul sezon al Ligii Naționale, programat să înceapă în septembrie.

”1 milion de lei sunt pentru echipa de handbal, în măsura în care legea ne va permite. Așteptăm de la minister să ne dea interpretarea legii care s-a modificat. Am bugetat pentru că modificarea legii ne va permite să alocăm bani”, a explicat primarul Ovidiu Crețu.

Alocarea de bani de la bugetul local al Bistriței pentru echipa de handbal vine după mult timp în care municipalitatea nu a mai alocat sume pe Sport de performanță.

Guvernul a aprobat în luna mai o serie de măsuri în ceea ce privește organizarea și finanțarea sportului de performanță, prin modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Actul normativ creează cadrul legal necesar administrației publice locale pentru acordarea sumelor de la bugetul local pentru:
Ø finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale;
Ø finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă;
Ø finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive naționale corespondente;
Ø finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, ori inspectoratele şcolare judeţene;
Ø finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înaltă performanță sportivă;
Ø premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale.

O altă noutate constă în stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive cu activitatea sportivă, ca ordonator de credite aflat în subordinea unității administrativ-teritoriale. Având în vedere condițiile specifice de desfășurare a activităților sportive, o altă prevedere stabilește că încheierea contractelor individuale se face în mod direct, prin acordul părților. Actul normativ aprobat instituie cadrul legal pentru stabilirea condițiilor, criteriilor, procedurii și cuantumul pe fiecare categorie de cheltuieli, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale.

7 comentarii

  • Cu un milion de lei, pus triplarea salariilor la funcționarii primăriei(cărora le-ar fi putut fi deajuns deocamdată și o majorare de 20-30%) s-ar fi construit o grădiniță, creșă, etc. un spațiu de parcare de 500 de locuri.
    Asta înseamnă lipsă de calități manageriale la un primar.

  • Pe langa acel 1 milion de lei de la Primarie se adauga si banii de la Consiliul Judetean. Anul trecut CJ le-a dat 1,5 milioane de lei.
    Deci CSM Bistrita primeste anual 2,5 milioane de lei de la Primarie si Consiliul Judetean.
    Si pentru fotbal ??? Nu s-ar putea acorda 500.000 lei, sa avem si noi echipă in Liga a III-a?

  • Handbalul a ajuns sa ia fata fotbalului pentru faptul ca la fotbal mergeau doar 500-1000 spectatori si jucau de tot rasul. La handbal macar vezi ca fetele mai si muncesc si mai scot cate un rezultat, sala devine de la meci la meci plina si macar se incurajaza echipa, nu auzi numai injuraturi… ca la fotbal.
    Pana nu va fi profesionalism in management si la jucatori, cred ca acolo le este locul fotbalistilor. Ma uit la fotbal dar… numai cu freza facuta si cu iPhone pt facebook nu poti face fotbal la Bistrita. Pacat de stadion.
    Pana una,alta e bine ca va fi handbal.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.