La Secţia a II-a Civilă de Contencios administrativ şi fiscal a fost deschis, în urmă cu câteva zile, un proces în care reclamanţi sunt primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, şi instituţia pe care o conduce, iar pârât Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud, obiectul acestui dosar fiind un litigiu legat de cheltuirea a 100.000 de lei de la buget.
„Am primit de la Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu suma de 100.000 de lei şi acum Curtea de Conturi a zis să o dau înapoi. Am cheltuit banii pe asfaltări de străzi. A venit Curtea de Conturi în control şi mi-a reproşat că firma care a făcut lucrarea nu a emis factura, dar vedeţi cum stau treburile cu facturile. Dacă emite factura, în 25 ale lunii trebuie să dea TVA la stat şi aşa fac firmele. Îţi fac lucrarea şi emit factura doar când le dai banii ca să nu plătească TVA înainte. Mi-au cerut banii ăştia înapoi şi i-am dat în judecată să vedem ce sentinţă se va da. Ar trebui să-i dau înapoi până la sfârşitul lunii, dar şi să vreau nu am de unde”, a spus Anchidim Pavelea.
După instalarea la Palatul Victoria a Guvernului Ponta, premierul a cerut autorităţilor locale să restituie banii primiţi. Cel mai supărat a fost primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea (PDL). Edilul a spus că banii pe care i-a primit de la Guvernul Ungureanu aveau destinaţie precisă, datoriile pe care comuna le avea pentru execuţia unor proiecte de interes local.
“Nu erau bani pentru cheltuieli curente. Aşa ceva nu a mai făcut nimeni, nici măcar comuniştii, să ia înapoi banii daţi. Consiliul Local Runcu Salvei nu vrea să revoce hotărârea prin care am împărţit banii. Mă gândesc să mai vorbesc şi cu alţi colegi să dăm în judecată Guvernul Ponta. Aşa ceva este inadmisibil”, a declarat Anchidim Pavelea (foto).
Primăria Runcu Salvei a cheltuit, în final, doar 100.000 de lei din cei 200.000 alocaţi, iar acum trebuie să-i restituie şi pe aceia dacă instanţa nu va da câştig de cauză primarului PDL.
Cristiana Sabău
urmezi…esti pe lista dna ului nu scapi
dar de se scot comentarile va rog sa le dati inapoi
Probabil, toate îl vor ajunge din urmă la un moment dat. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.