Actualitate

Bărbat din Bistrița, prins drogat la volan. Tânăr din Tureac băut, arestat. Niciunul nu avea permis

Polițiștii Biroului Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 30 de ani, din Bistrița, în timpul unei acțiuni pe raza municipiului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de conducere suspendat.

Totodată, rezultatul testării cu aparatul Drug Test 5000 a fost pozitiv și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

În altă ordine de idei, polițiștii din Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 20 de ani, din Tureac, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Acesta a fost oprit în trafic pe raza localității Piatra Fântânele, pe drumul național 17, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă acesta a refuzat recoltarea.

Tânărul de 20 de ani din Tureac a fost prezentat Judecătoriei Bistrița, care a dispus arestarea preventivă. Acesta rămâne în arestul IPJ Bistrița-Năsăud pentru următoarele 30 de zile.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.