Actualitate

Bărbat din Josenii Bârgăului extrădat din Spania, preluat de polițiștii bistrițeni și dus în arestul IPJ BN

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au preluat din Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni un bărbat de 37 de ani, din Josenii Bârgăului, extrădat de autoritățile din Spania, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Față de acesta, Judecătoria Bistrița a emis în lipsă un mandat european de arestare la data de 16.09.2019, fiind dispusă măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile și, în prezent, acesta se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul este cercetat de polițiștii bistrițeni pentru săvârşirea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În urma investigațiilor efectuate într-un dosar penal, aflat în instrumentarea polițiștilor Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a reieșit faptul că în cursul lunii iunie 2019 acesta ar fi trimis din Spania o armă letală cu destinația vânătoare unui bărbat de 33 de ani, din Josenii Bârgăului.

VEZI:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.