Actualitate

Bărbatul dispărut de joi în Pădurea Schullerwald a fost găsit luni dimineața

Marosi Zsolt, bărbatul dispărut joi, a fost găsit luni dimineața, familia și cunoscuții transmițând că le mulțumesc tuturor celor care au sărit în ajutorul lor. Bărbatul este teafăr.

ȘTIREA INIȚIALĂ Un bărbat din Bistrița, dispărut de joi – ultima oară fiind văzut în Pădurea Schullerwald – este căutat la această oră de polițiști, jandarmi și angajați de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița.

Potrivit unor informații postate pe Facebook, bărbatul este de etnie maghiară, se numește Marosi Zsolt, cererea de ajutor pentru găsirea lui venind chiar din partea unui reprezentant al UDMR Bistrița, fiind scrisă atât în maghiară, cât și în română.

”L-am văzut duminica trecută în Schullerwald, dar nu în zona obișnuită de picnic, ci pe un traseu dedicat bicicliștilor, pe așa-numitul „traseu roșu”, la mai mulți km față de zona amenajată de picnic. Eu eram cu bicicleta, el cu o femeie și un copil, chiar am fost surprins să-i văd atât de departe de traseele obișnuite. Din asta am dedus că este pasionat de drumeții și că este un cunoscător al zonei. Greu de crezut că se putea rătăci”, a comentat cineva.

Altcineva a scris: ”Eu l-am văzut ieri pe la ora 10 dimineața în parcul mare în apropiere de hotel Metropolis, avea o geacă de fâs murdărită cu noroi pe umeri. M-am gândit ca a lucrat ceva și s-a murdărit. L-am salutat, dar nu a răspuns”.

Se pare că bărbatul nu ar avea telefonul la el și nu poate fi contactat.

Potrivit lui Irinel Rad, șeful SVSU Bistrița, polițiștii, jandarmii și angajații SVSU, aceștia din urmă opt la număr, au ”măturat” Pădurea Schullerwald, dar nu au dat de urma bărbatului. Continuările continuă. ”Va fi o noapte lungă, dar facem eforturi să-l găsim”, a declarat Rad.

Dacă aveți informații despre cel dispărut anunțați autoritățile sau trimiteți un mesaj soției lui la acest LINK. . https://www.facebook.com/reka.marosi.10

15 comentarii

  • Asta e o gluma??? A disparut joi si a fost gasit luni teafar si nevatamat?!?!? A trait in padure 4 zile si s-a hranit cu scoarta copacilor? Pe bune?A tras ceva pe nas si nu a mai avut notiunea timpului?

  • Informatii despre cat a costat cautarea… doar politistii si pompierii sunt platiti cu ore suplimentare in weekend :-p!!!
    Si daca au maturat si periat tot orasul si padurea… cum s-a strecurat printre ei „disparutul” sa ajunga acasa???? Oare nu sunt chiar asa de competenti „salvatorii” precum ar vrea sa dea de inteles???

  • Curiosu plimba osu!! De ce te roade pe tine grija unde a umblat omu? O fi găsit el o țigancă calda prin Slatinita pe undeva. Trebuia sa anunte autoritățile unde merge? Treaba lui pe unde unde a umblat.

  • Si uite asa punem noi in incurcatura institutiile statului care desi adormite macar se fac ca lucreaza. Fiecare somnambul care se rataceste sau se plictiseste si face o farsa sotiei , pune pe drum zeci de militieni, jandarmi ISU si caini de urma. Mai tinem ocupat si 112 pt. fanteziile lor. Tara vesela domnule !

  • Poate ca omul are o depresie, bine ca n-a patit nimic,n-a facut un gest disperat. Ar trebui sa ne bucuram ca a fost gasit,nu sa facem comentarii aiurea.

    • Îl știu din vedere din liceu. Nici nu am știut până acum care e numele lui. El era prin clasa 11 și se certa mereu cu iubita lui. Pe strada. Noi am crezut că îi placea sa facă teatru. Pe el nu l-am mai văzut( până acum) de cel puțin 10-12 ani. Lăsând gluma la o parte, soției multă putere și sănătate. Și dacă au copii, multa fericire și sănătate și mai multă putere soției

  • Ma Zsoltiko, data viitoare cand te certi cu nevasta nu pleca asa d’acasa, pentru ca eu in weekend tot sunam la autoritati si n-am gasit pe nimeni pentru ca tati te cautau pe tine. Sau daca ai pa alta, fii barbat si du-te cu tatu.

  • Eu locuiesc pe strada Codrisor. In jurul orei 10 dimineata, am iesit afara cu gunoiul si atunci l-am vazut coborand din padurea Codrisor. Avea geaca si pantalonii murdari de noroi, ca si cum ar fi dormit acolo. Se vedea ca nu era in apele lui. Initial am crezut ca nu se simte bine. Mergea incuntat si avea un mers putin nesigur. Era clar ca omul s-a retras pentru a-si pune in oridine gandurile. Ma bucur ca a ajuns cu bine acasa, indiferent de motivul pentru care a hotarat sa hoinareasca hai hui.

  • Ce draqu de ajutor si empatie mai are si stirea asta daca tot lasati atatea tampenii scrise aici…
    Nu le-ati scris voi dar, promovand asemenea comentarii, promovati exact nivelul la care a ajuns presa in ziua de azi….zero!!!
    Puteati pune stirea si rezolvarea ei fara atatea comentarii rautacioase.
    A-ti facut-o de oaie…..

  • Unii au ajuns sa povestească de perioada liceului.
    Jalnici, cand omul este jos trebuie sa i pui piciorul pe cap.
    Rusine sa va fie celor cu astfel de comentarii si mai gândiți că puteti fi oricând in locul lui.
    Bine ca s a terminat cu bine

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.