Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, un bărbat de 29 de ani din Ilva Mică a fost oprit de poliţişti, sâmbătă, pe DN 17D, pe raza localităţii Salva.
Controlând autoturismul, poliţiştii au găsit 1010 pachete ţigarete fabricate în Ucraina, care conform declaraţiei şoferului urmau să fie comercializate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. După inventarierea pachetelor cu ţigarete, întreaga cantitate a fost sigilată şi Poliţie.
„În urma extinderii cercetărilor, la un magazin pe raza comunei Telciu au fost descoperite un număr de 15 cartuşe de ţigări având aplicate timbre de provenienţă Republica Ucraina, achiziţionate de la acelaşi bărbat. Pe fondul celor constatate, reprezentantul legal (al magazinului –n.r) a fost sancţionat contravenţional cu suma de 6.000 lei şi a fost confiscată întreaga cantitate de ţigări”, se arată în comunicat.
Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IJP Bistriţa-Năsăud îl cercetează pe bărbatul din Ilva Mică pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării.
Adaugă comentariu