Actualitate

Bărbatul care a lovit un tânăr cu pumnul la o discotecă, iar acesta a murit, trimis în judecată

Un bărbat de 29 de ani din Bistriţa care l-a lovit pe un tânăr cu pumnul, iar acesta a căzut într-un canal şi apoi a murit a fost trimis în judecată de procuirorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Angela Sîngeorzan, a informat, vineri, printr-un comunicat, că Alexandru Simion Şuteu (29 de ani), aflat deja în arest, a fost trimis în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte.

„În noaptea de 11 spre 12 februarie a.c, aflându-se într-un loc public, şi încercând să intervină în conflictul dintre victima R.P. şi un martor, a împins-o pe victimă într-o parcare, unde i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul, în zona abdominală-dreapta, după care aceasta a căzut într-un canal, iar apoi s-a ridicat şi s-a deplasat spre localul din zonă, de unde a fost dusă la spital, loc unde a decedat, în timpul intervenţiei chirurgicale de urgenţă”, se arată în comunicatul semnat de Angela Sîngeorzan.

Paul R. (22 de ani) a fost implicat într-o altercaţie spontană petrecută în noaptea 11 spre 12 februarie a.c. la un club din Bistriţa în timpul căreia a fost împins de către Alexandru Şuteu de 29 ani din Bistriţa şi a căzut într-un şanţ.

„Paul R. a fost internat pentru investigaţii în jurul orei 3 şi 18 minute la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dar starea lui s-a agravat, iar la ora 06.30, acesta a decedat. În cauză se fac cercetări pentru lovituri cauzatoare de moarte”, a declarat la vremea aceea purtătorul de cuvânt al IJP Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan.  

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriela Remeş, a declarat că tânărul s-a prezentat la spital în şoc hipoanabolic, fiind diagnosticat de medici cu traumatism toraco-abdominal, ruptură de splină, dar şi traumatism cranio-cerebral acut.

„Medicii l-au dus imediat în sala de operaţie şi au încercat să-i salveze viaţa, dar, din păcate nu au reuşit”, a declarat Gabriela Remeş.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.