Preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, fostul şef al statului Emil Constantinescu, miniştri şi alţi oficiali au fost prezenţi la parada militară din Capitală, la care au asistat aproximativ 7.000 de persoane.
După încheierea paradei, preşedintele Băsescu a plecat de la tribuna oficială către maşina prezidenţială. El s-a urcat în maşină, însă după câţiva metri autoturismul a oprit, iar preşedintele a coborât şi s-a îndreptat spre mulţime.
Preşedintele Băsescu a dat mâna cu zeci de persoane. Au fost însă şi oameni care i-au adresat reproşuri, precum şi unii care l-au huiduit.
După câteva minute, preşedintele a urcat în maşină, însă doar pentru a traversa Piaţa Arcului de Triumf şi coborî din nou pentru a da mâna cu oamenii. El a a făcut o nouă baie de mulţime, după care s-a urcat în maşină şi a plecat.
Majoritatea cetăţenilor i-au urat preşedintelui „La mulţi ani!” şi sănătate, iar şeful statului a dat mâna cu toţi cei aflaţi în primul rând în spatele gardurilor de protecţie şi i-a mângâiat pe cap pe copii. La un moment dat, o femeie i-a spus preşedintelui: „La mulţi ani şi sănătate!”. Traian Băsescu: „Doamnă, La mulţi ani, sănătate şi putere, că dumneavoastră vă e greu, nu mie”.
În schimb, un bărbat i-a strigat „Ruşine! Ruşine!”, iar preşedintele a răspuns: „Aşa e! Şi ruşine, şi bine, şi de toate”. Şeful statului a fost huiduit de bărbatul respectiv şi de alte câteva persoane din jurul acestuia, care i-au strigat „Trădătorule!”. De asemenea, unul dintre cei aflaţi în public i-a strigat preşedintelui „Demnitate!”, informează Mediafax.
Înainte de a pleca, Traian Băsescu a declarat că acum este un moment aproape la fel de greu ca în urmă cu 93 de ani. „La mulţi ani! De 1 Decembrie s-au întâmplat lucruri extraordinare în România acum 93 de ani, însă acum este un moment aproape la fel de greu, că aşa este situaţia peste tot în lume. Ar trebui să fim cel puţin la fel de tari”, a spus preşedintele.
La ceremoniile de la Arcul de triumf au mai fost prezenţi minştrii Gabriel Oprea, Daniel Funeriu, Cătălin Predoiu, Elena Udrea, care a venit însoţită de un copil. De asemenea, au asistat şefii SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, SRI, George Maior, STS, Marcel Opriş, SPP, Lucian Pahonţu. La Arcul de Triumf au mai sosit prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaiei, primarul general, Sorin Oprescu, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, care este îmbrăcat în uniformă militară. Şi Ilie Năstase a venit îmbrăcat în uniformă militară. Au mai fost prezenţi, Laura Codruţa Kovesi, Augustin Zegrean, Nicolae Văcăroiu, Petre Roman, Cristian Diaconescu, Anghel Iordănescu, prinţul Paul, ambasadori acreditaţi la Bucureşti.
Premierul Emil Boc a fost huiduit, joi, la Alba Iulia, în timpul ceremoniilor organizate la statuia lui Mihai Viteazul, unde a depus o coroană de flori. Premierul Emil Boc a ajuns în jurul orei 10.00 la Alba Iulia , unde au loc manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, iar în momentul în care a depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul a fost huiduit de mai multe persoane din mulţime, acestea strigând şi „Hoţii”.
În paralel, câteva zeci de membri ai PDL au încercat să acopere huiduielile, strigând „România, România”, iar unii dintre aceştia s-au îndreptat spre cei care huiduiau, spunându-le să înceteze. „Terminaţi măi nesimţiţilor”, a strigat unul dintre bărbaţii aflaţi în zona în care erau grupaţi simpatizanţii PDL. Şi reprezentanţii PDL au fost huiduiţi în momentul în care au depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, moment în care, din mulţime, se striga „Hoţii, hoţii”. Manifestările au fost marcate şi de scandările unor tineri care au steaguri şi pancarte cu mesajul „Salvaţi Roşia Montană”, iar o tânără a reuşit să ajungă la microfonul de unde se coordonau ceremoniile, strigând „Salvaţi Roşia Montană”. Pe de altă parte, mulţimea a aplaudat îndelung delegaţia Primăriei din Chişinău, condusă de Dorin Chirtoacă, primarul Capitalei Republicii Moldova. De asemenea, un grup de membri şi simpatizanţi ai partidului lui Dan Diaconescu au aplaudat şi au scandat numele acestuia în momentul în care a depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul.
Delegaţia PSD, în frunte cu liderul partidului, Victor Ponta, a părăsit, joi, Sala Unirii din Alba Iulia, unde a avut loc ceremonialul de primire a soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, după ce edilul municipiului, Mircea Hava, a afirmat că „unii au venit la Alba Iulia doar ca să fie văzuţi”.
Foto: presidency.ro
Adaugă comentariu