Social

Becleanul şi comunele din jurul oraşului pot primi până la 200.000 de euro. În ce condiţii

Oraşul Beclean, dar şi comunele din jurul acestuia care fac parte din Grupul de Acţiune Locală „Ţinutul Haiducilor” pot primi sume între 45.000 de euro şi 200.000 de euro pentru a oferi servicii de zi pentru persoanele în vârstă din aria lor de competenţă fie în centre medico-sociale, fie în centre rezidenţiale.

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Ţinutul Haiducilor” a lansat Măsura 7-M7.2. a/6B ”Servicii sociale integrate – Măsuri integrate pentru comunitățile marginalizate și măsuri de sprijin pentru îmbătrânirea activă” cu o alocare financiară pe sesiune de 245.000 euro din care, suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 200.000 de euro pentru infrastructura necesară dezvoltării unui centru de zi pentru persoane adulte, şi de 45.000 de euro pentru infrastructură necesară dezvoltării de servicii sociale în cadrul centrelor/punctelor comunitare integrate (medico-sociale).

Pot depune proiecte oraşul Beclean şi comunele din teritoriul GAL Ținutul Haiducilor; ONG-uri, ADI-uri, Asociația Parteneriat GAL Ţinutul Haiducilor (dacă niciun alt solicitant nu-și manifestă interesul în cadrul primului apel de selectie lansat și se aplică măsuri de evitare a conflictului de interese).

Procedura de selecție este publicată pe pagina web www.galtinutulhaiducilor.ro la secțiunea Proceduri de lucru. Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă în perioada 20.06.2017-21.08.2017. Termenul limită de depunere a proiectelor este 21.08.2017 ora 14.00.

GAL Ţinutul Haiducilor gravitează în jurul polului urban Beclean şi este format din 17 comune din zona vestică a judeţului Bistriţa-Năsăud şi o comună de pe raza judeţului Cluj. Printre acestea se numără: Chiochiș, Ciceu-Giurgești, Matei, Negrilești, Petru Rareș, Runcu Salvei, Spermezeu, Târlișua, Zagra, Ciceu Mihăieşti, Lechinţa, Petru Rareş, Spermezeu, Braniștea şi Nușeni.

Foto arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.