Cultură Politică

Biblioteca Judeţeană este cea mai frumoasă din ţară. Radu Moldovan, felicitat de Vasile Dâncu

Biblioteca Judeţeană "George Coşbuc" este cea mai frumoasă din ţară, crede sociologul Vasile Dâncu. "Este un spirit acolo, un spirit al Bistriţei, un spirit al culturii, ceva ce nu întâlnim în restul ţării", a spus fostul ministru care l-a felicitat pe preşedintele CJ, Radu Moldovan, că nu a cedat presiunilor şi a decis să încredinţeze cărţilor clădirea de pe strada Alexandru Odobescu.

Fostul ministru al informaţiilor publice din timpul Guvernării Năstase (28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003), Vasile Sebastian Dâncu, originar din Runcu Salvei, a spus că este încântat de faptul că preşedintele CJ, Radu Moldovan, a ales să dea „cea mai frumoasă clădire din Bistriţa” Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”.

„Am fost la unul din capetele devenirii lui (a lui Radu Moldovan -n.r.) politice, la început, şi atunci am avut intuiţia să spun că el este Radu Moldovan si Dancuunul dintre cei pe care trebuie să ne bazăm. L-am văzut făcând un gest cu totul ieşit din comun: cea mai frumoasă clădire din Bistriţa a dat-o Bibliotecii Judeţene după ce s-au luptat pentru ea Miliţia, Securitatea, în formele ei noi, evident, după ce toată lumea încerca să ia această clădire, de la biserică, la ceilalţi. El a dat-o cărţii şi bibliotecii. Este cea mai frumoasă bibliotecă judeţeană din ţară şi este un spirit acolo, un spirit al Bistriţei, un spirit al culturii, ceva ce nu întâlnim în restul ţării. Eu nu pot întâlni la Cluj spiritul acesta, cu toate că Clujul este un mare oraş universitar”, a spus Dâncu.

El a completat că faptele sunt mult mai importante decât comunicarea în politică. „Nu cred că Radu Moldovan vă ţine discursuri flamboiante, cu şmecherii retorice, cu argumentare, nu cred că face asta Radu. În schimb, sunt mândru că am avut la rândul meu o contribuţie când am decis că el este băiatul nostru care va construi fiindcă aici aveam un dezastru. Mă bucur că a reuşit. El nu este cel mai mare comunicator din România, ci este omul care ştie să facă lucruri pe măsura comunităţii şi a sufletului lui. Aceasta este un lucru, după părerea mea, foarte important”, a spus Vasile Dâncu.

Vasile Sebastian Dâncu s-a  întâlnit cu cititorii şi prietenii săi la Bistriţa, în Sala “Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Judeţene. Alături de el, a fost invitat editorul Vasile George Dâncu, cel care i-a publicat cu mulţi ani în urmă prima carte la Editura Dacia, publicîndu-i apoi alte cărţi la editura Eikon din Cluj-Napoca pe care o conduce, printre care şi cele două apariţii recente semnate Vasile Sebastian Dâncu. Din partea oficialităţilor locale au fost prezenţi Radu Moldovan şi Alexandru Pugna.

Preşedintele CJ a spus că invitatul Bibliotecii Judeţene este un model şi un reper în politica românească, un prieten şi un sfătuitor, iar noul sediu al Bibliotecii Judeţene reprezintă cea mai bună investiţie făcută pentru comunitatea locală.  La Bibliotecă, Dâncu a vorbit despre tinereţea sa literară, despre prietenia cu poetul Ioan Pintea, cel care conduce astăzi Biblioteca Judeţeană. ”Copilăria şi adolescenţa sa sunt legate de Runcu Salvei, spaţiu mirific în care profesorul şi scriitorul a avut mulţi prieteni şi unde a visat să performeze mai întâi în fotbal, şi abia mai apoi în literatură şi în sociologie. Vasile Sebastian Dâncu a mai vorbit despre viaţa politică românească, despre opţiunile sale de stânga, într-o lume în care este multă nevoie de echitate şi dreptate socială. A renunţat la politică pentru a se ocupa de studiile sociologice şi de cărţile sale, alegere salutată de mulţi dintre cei prezenţi care se pot bucura astfel mai bine de gândirea şi sensibilitatea unui intelectual năsăudean, a unui ardelean, urmaş de grăniceri. Şi cum a fost Ajun de Sfântul Nicolae, profesorul universitar, sociologul şi scriitorul Vasile Sebastian Dâncu nu a venit între prieteni cu mâna goală: a dăruit cu autograf celor prezenţi în număr mare recentele sale apariţii editoriale: “Poveştile, viaţa şi moartea”, Editura Eikon, 2013 şi “O Românie interioară”, Editura Eikon, 2013”, a transmis Biblioteca Judeţeană.

1 dancu biblioteca 2 dancu biblioteca 3 dancu biblioteca 4 dancu biblioteca

Clădirea în care funcţionează acum Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a aparţinut Băncii Naţionale a României. Fosta conducere a CJ, în frunte cu Gheorghe Marinescu (PSD), dorea să facă în această clădire construită la 1890, un muzeu de artă religioasă. Ideea părea potrivită la vremea aceea mai ales că se ştie că această clădire a fost reşedinţă a Regelui Carol al II-lea care a fost exilat o vreme la Bistriţa.  “Am primit această clădire de la BNR datorită intervenţiei ÎPS Bartolomeu Anania care a susţinut ideea înfiinţării acestui muzeu. Spaţiile sunt generoase şi tocmai de aceea vom propune şi altor culte să expună obiecte din colecţiile lor”, a declarat, la vremea aceea, fostul preşedinte al CJ, Gheorghe Marinescu.

Fostul sediu al Băncii Naţionale a României, filiala Bistriţa-Năsăud, a fost dezafectat în anul 2003. Următorul preşedinte al CJ, Liviu Rusu, a reabilitat clădirea, dar nu pentru bibliotecă. Actualul şef al CJ a decis însă să trimită acolo instituţia întrucât vechiul sediu a fost revendicat şi, oricum, nu mai corespundea cerinţelor actuale.

Cristiana Sabău

6 comentarii

  • Meritul nu este a lui Radu Moldovan ca este frumoasa cladirea , meritul este a lui Liviu Rusu sub conducerea lui s-a renovat , Radu nu are nici un merit.

  • ca de obicei USELISTII IMPUTITI vin si taie panglici, revendicand merite care nu le apartin. In astia 2 ani au facut ZERO BARAT in Transilvania. Oamenii traiesc din ce in ce mai precar.

  • Cred ca Dancu nu a vazut prea multe biblioteci judetene din tara de a ramas asa de impresionat de cea din Bistrita. Intr-adevar cladirea de pe Odobescu restaurata in mandatul lui Liviu Rusu arata bine, insa Raducu nu are nici un merit. Pur si simplu a venit la de-a gata si a mutat biblioteca intr-o cladire restaurata in alt scop. Se stie ca IPS Bartolomeu Anania ar fi vrut ca, la Bistriţa, să funcţioneze un muzeu de artă religioasă. De altfel, el a intervenit pe lângă reprezentanţii BNR să cedeze Consiliului Judeţean clădirea de pe Odobescu,11 unde urma să fie amenajat muzeul. In rest biblioteca este destul de inghesuita si nu dispune de sali de lectura sau de o aula. Activitatile cu public se desfasoara pe un coridor de sticla ce tine loc de sala de conferinte cu scaune inghesuite ca intr-un vagon de tren. Amenajarea unei sali de conferinte spatioase s-ar putea face prin mansardarea podului cladirii dupa modelul celei de la Biblioteca Judeteana Brasov (vezi Casa Baiulescu). In acel coridor de sticala ar putea inlaturate si acele dulapuri agatate pe pereti care arata ca un bazar oriental si in locul lor sa fie expuse lucrari se arta, refacand astfel “Galeria din hol” creata de fostul director Mircea Oliv in vechiul sediu al bibliotecii. Ar fi un gest frumos si un semn de continuitate.

  • Mai, dar greu intelegeti. Vasile Dancu nu l-a felicitat pe Radu Moldovan pentru ca a restaurat, reparat, cladirea, care in conceptia lui Liviu Rusu si a pdl-ului avea alta destinatie, ci pentru faptul ca au fost foarte multe solicitari pentru aceasta cladire, Radu Moldovan si echipa sa au hotarat ca ACOLO sa fie BIBLEOTECA JUDETEANA. Si aici Dancu are PERFECTA dreptate. E CLAR! Dar voi rautaciosilor duceti mesajul unde va convine. MULTUMIM Radu Moldovan ca ai hotarat ca acolo sa fie Bibleoteca. BISTRITA merita acest lucru. BRAVO! Liviu Rusu dupa ce a cheltuit o suma imensa pentru reparatie, o folosea la…altceva. Interesati-va.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS