Cultură

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” va colabora cu Institutului Portughez Camoes în România

Bistriţenii vor avea ocazia să afle mai multe lucruri interesante despre cultura şi literatura portugheză după ce directorul Bibliotecii Judeţene "George Coşbuc", Ioan Pintea, a stabilit, împreună cu directorul Institutului Portughez Camoes în România, Daniel Perdigao, ca instituţiile să colaboreze.

Directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, Ioan Pintea, s-a declarat încă de la început încântat de prezenţa celor doi invitaţi, Daniel Perdigao – reprezentant al Institutului Portughez Camoes în România şi Virgil Mihaiu – fost director al Institutului Cultural Român din Lisabona, în prezent profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, autorul cărţii „Cutia de rezonanţă”.

„Am îndrăgit foarte mult cartea scrisă de Virgil Mihaiu, am împrumutat-o cuiva care nu mi-a mai restituit-o. Sunt foarte bucuros de faptul că am primit din partea sa un exemplar. În ce-l priveşte pe Daniel Perdiga, prietenul său şi, sper că de azi şi al meu, vreau să vă spun că domnia sa cunoaşte foarte bine limba română. De când a intrat în Bibliotecă, domnul Perdigao mi-a spus că George Coşbuc este primul poet pe care l-a citit în limba română. Suntem onoraţi că se află aici şi sperăm să putem colabora foarte bine în viitor. Oricum, în această perioadă se proiectează bugetele pe anul viitor, şi vrem ca Biblioteca Judeţeană George Coşbuc să aibă un proiect de colaborare cu Institutului Portughez Camoes în România”, a spus Ioan Pintea.

Expozeul celor doi oaspeţi a început cu prezentarea Amaliei Rodrigues, cântăreaţa care a consacrat fado-ul portughez pe plan mondial. Despre ea a vorbit mai întâi Daniel Perdigao care a şi adus, de altfel, trei exemplare a unei biografii a cântăreţei pe care le-a dăruit Bibliotecii Judeţene. „E o biografie foarte interesantă. Se citeşte repede şi uşor. Aici veţi găsi afirmaţia ei că portughezii sunt un popor al dorului şi că au temperament de ţigan. Ea a consacrat fado-ul, un fel de doină românească. După ce noi, portughezii, am aflat că dumneavoastră, românii, aţi inclus doina în patrimoniul mondial UNESCO, la vreo doi-trei ani am făcut demersuri şi am reuşit să ducem acolo şi fado-ul. Amalia Rodrigues prefera fado-ul fatalist”, a spus el.

În dialog cultural româno-lusitan au mai fost abordate şi alte teme literar-istorice şi muzicale, cu ilustraţii audio-video. La discuţii au participat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu, Alexandru Uiuiu,  Florin Iliescu, Adriana Barna, Gavril Moldovan, Alexandru Cristian Miloş şi mulţi alţii.

Cristiana Sabău

Ioan Pintea biblioteca intalniri Biblioteca 2 intalniri biblioteca 3 intalniri biblioteca 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.