„Cel mai bun model masculin din România pe anul 2016”, titlu obţinut de Andrei Dobrin (16 ani) la Gala Romanian Fashion Awards din cadrul Bucharest Fashion Week, este primul lui premiu de când a intrat în lumea modei. „Sunt foarte bucuros şi, în acelaşi timp, onorat că lumea a apreciat munca mea şi m-a răsplătit într-un asemenea mod”, a declarat el într-un interviu acordat Timp Online la întoarcerea acasă, la Bistriţa după o noapte în care a călătorit de la Bucureşti ca să nu absenteze de la ore.
Andrei, felicitări în primul rând. Cum ai primit vestea că eşti Modelul anului în România?
În urmă cu o lună şi ceva, pur şi simplu, am ajuns acasă de la şcoală. Managerul de la agenţie mi-a transmis felicitări şi mi-a spus că va trebui să merg la Bucureşti la acest eveniment ca să primesc această distincţie, acest premiu. Titlul de Modelul anului 2016 îmi inspiră încredere şi îmi demonstrează faptul că lumea apreciază ce am reuşit să realizez de când am pornit pe acest drum în industria modei şi nu face altceva decât să mă ambiţioneze să continui pe un parcurs cât mai frumos şi mai lung. E primul meu premiu de când am intrat în lumea modei. Sunt foarte bucuros şi, în acelaşi timp, onorat că lumea a apreciat munca mea şi m-a răsplătit într-un asemenea mod.
Cum a fost anul acesta pentru tine?
A fost ceva nou, la care nu m-am aşteptat. Cel puţin la început nu credeam că mă voi adapta acestui mod de viaţă, să mă împart pe două mari fronturi, să mă descurc şi la şcoală şi să merg în paralel şi cu modelingul. Anul acesta am călătorit în cele trei capitale ale modei: Paris, Londra şi Milano în care s-a desfăşurat în iunie Fashion Week. Acolo am avut 11 prezentări, apoi m-am întors pentru o lună în România, după care am plecat în Coreea de Sud pentru 61 de zile. Acolo a fost totul nou, unic, impresionant, diferit, un loc în care aş vrea să mă întorc cât mai repede. Într-adevăr, impresionant.
Ţi-a plăcut mai mult lumea modei pe măsură ce ai descoperit-o?
Sincer? Da. La început am fost ezitant din acest punct de vedere, inclusiv când am fost contactat de agenţie. M-am consultat însă cu părinţii şi am ajuns la concluzia că merită să pornim pe acest drum. Apoi, totul a venit de la sine. Am avut puţin de aşteptat fiindcă nu am avut vârsta legală pentru a lucra. Aşa că, imediat după ce am împlinit 16 ani, am plecat la Paris unde am avut primele castinguri pentru săptămâna modei.
Cum te-ai descurcat cu şcoala şi cu moda în acelaşi timp?
Nu vreau să mă victimizez. În vară, cel puţin, am plecat înainte cu trei săptămâni să se încheie şcoala când situaţia era cam încheiată şi nu a fost o problemă, însă a trebuit şi în acest început de an şcolar să merg două săptămâni la Paris. Este puţin mai complicat cu recuperatul materiei, dar nu mă pot plânge fiindcă majoritatea profesorilor înţeleg situaţia. Rezultatele mele sunt cam aceleaşi. Nu pot spune că am scăzut la învăţătură sau pe alte planuri.
Între timp ţi-ai schimbat cumva opţiunile în sensul să te îndrepţi numai spre modeling?
Nu. Eu m-am hotărât să continui să merg pe ambele fronturi fiindcă nimic nu este sigur. Nici dacă termin şcoala cu bine nu e garantat că voi ajunge ce îmi doresc, nici dacă am un an sau doi succes în modeling nu e garantat că voi merge pe aceeaşi cale, aşa că voi merge pe ambele drumuri şi sper să le fac faţă şi să continui la fel.
Care a fost cea mai frumoasă amintire a ta din acest an?
Cel mai impresionat am fost de scena pe care am prezentat modă pentru Prada. A avut un design foarte interesant. Cea mai bună atmosferă mi s-a părut la Paul Smith, a fost cea mai relaxantă, ca să spun aşa, iar show-ul care mi-a plăcut cel mai mult a fost cel de la Dior, ceva inedit într-adevăr, cu foarte multe celebrităţi, idoli de-ai mei, de-ai prietenilor mei, şi o organizare cum nu ştiu unde aş mai putea vedea.
Ţi-ai schimbat stilul vestimentar anul acesta?
Am venit cu foarte multe haine de peste tot. Nu mi-am schimbat stilul vestimentar în totalitate, dar mi l-am îmbunătăţit inspirându-mă de la personalităţi, de la designeri sau de la alte modele întâlnite de când am pornit pe acest drum.
Cum eşti perceput de colegi şi de prieteni? Te admiră, te studiază?
Prietenii mei sunt foarte bucuroşi şi fericiţi pentru mine. Nici lor nu le vine să creadă că am avut o asemenea ascensiune într-un timp atât de scurt. Ei au fost mereu alături de mine, însă pot spune că au apărut şi persoane noi de când am început să prezint modă. Eu sunt o persoană sociabilă şi îi voi accepta pe toţi.
Pentru anul viitor ce planuri ai?
În 2 ianuarie 2017, trebuie să plec la Paris pentru castinguri. Timp de trei săptămâni va fi Săptămâna modei în cele trei mari capitale europene: Paris, Milano şi Londra. Mă voi întoarce apoi la şcoală. În iunie este din nou Săptămâna modei, însă pentru intervalul ianuarie- iunie nu am nimic stabilit încă.
Aici povestea uimitoare a tânărului căruia i s-au deschis porţi la care nici măcar nu visa după ce şi-a postat câteva fotografii pe Facebook şi aici răsplata pentru anul în care a defilat pe cele mai importante scene ale modei din Europa şi Coreea de Sud.
Adaugă comentariu