Biserica Ortodoxă cu hramul „Buna Vestire”, monument de categorie B, construit în secolul al XV-lea în stil gotic, va fi reabilitată cu bani europeni. Parohia Ortodoxă Cepari a reuşit să acceseze 440.000 de euro fără TVA pentru reabilitarea, revitalizarea şi promovarea identităţii culturale a lăcaşului de cult, bani cu care va face lucrări de reabilitare şi modernizare.
Banii au fost accesaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) Submăsura 7.0.
Biserica este construită din piatră, în parte adusă din fundaţia fostei biserici de lemn, fiind fortificată şi cu un zid din piatră pe o distanţă de 130 de metri, renovat capital în anul 2003.
Între anii 1706-1707, biserica a ars din cauza faptului că luptătorii din „răscoala curuţilor” s-au adăpostit în ea şi, fiind iarnă, au făcut foc să se încălzească. Biserica a ars până la ziduri, ulterior fiind refăcută. Între anii 1894-1896 a fost extinsă construcţia.
Biserica are trei clopote confecţionate în secolul al XVII-lea. Clopotul mic purta numele „Margareta”, a fost turnat şi instalat în 1718, având 175 de kg, clopotul mijlociu a fost botezat „Susana”, cântărea 188 de kg, iar clopotul cel mare a fost turnat la Timişoara în 1910 şi cântărea 688 de kg. În timpul primului război mondial din ele a fost confecţionată muniţie, dar au fost turnate şi confecţionate din nou la începutul perioadei interbelice.
Clopotul mic a fost botezat tot „Margareta”, cântărea 207 kg şi a fost turnat la Timişoara, cel mijlociu a fost denumit „Luther”, a fost turnat în Germania, şi cântărea 499 de kg, iar clopotul mare, denumit tot „Susana”, a fost turnat la Timişoara şi cântărea de data aceasta 909 kg.
După plecarea şaşilor evanghelici-lutherani, în anul 1945, biserica a ajuns la cultul ortodox, iar în anul 1976, aceştia au plătit pentru ea suma de 50.000 de lei.
În 1975, pictorul Viorel Nimigean din Nimigea de Jos a refăcut pictura. Biserica a fost sfinţită în 18 iulie 1976. Printre obiectele de patrimoniu pe care le deţine se numără un potit din argint cu capac şi două discuri din argint.
Sursa foto: Primăria Dumitra
Papa BOR bani europeni cu 7 maini.. da’ pe la toate colturile urla ca Occidentul, EU, NATO sunt antihristul..
.
Mari ipocriti sunt astia din BOR..