Recomandări Social

Mâncare tradițională, gazdă primitoare și clienți mulțumiți de bunătățile pregătite de Maria Bidian

Dacă faceți o plimbare de week-end la Colibița, ar fi păcat să treceți prin Bistrița Bârgăului fără să vă opriți la casa Mariei Bidian, care a deschis de curând al doilea Punct Gastronomic Local din județ. La intrarea în sat dinspre Prundu Bârgăului, a doua uliță la dreapta, veți găsi o casă frumoasă, construită cu mult bun gust, o curte superbă și o gazdă mai mult decât primitoare căreia i-am trecut și noi pragul.

”Eu, bucătăria am iubit-o de mic copil. De 20 de ani fac această meserie pe care am practicat-o și în țară, și în străinătate. Pe de altă parte, de-a lungul timpului, soțul meu a adunat mai multe farfurii fiecare cu povestea ei și m-am gândit că ar fi bine să facem o afacere ca lumea să vină și să vadă aceste farfurii frumoase și să mănânce ceva bun de la casa noastră, să le umplec cu ceva metaforic vorbind”, ne-a spus Maria Bidian, al cărei colț din casă transformat în Punct Gastronomic Local e un mic muzeu în aer liber, amenajat cu bun gust.

Primele ei experiențe gastronomice au fost în străinătate, mai precis în Spania unde a lucrat într-un restaurant.

”Șefii erau foarte mulțumiți de mine. Aveam la o vitrină 10 feluri de mâncare, și cu carne, și cu legume. Cât am stat acolo și am gătit, le-a crescut clientela, iar când m-am întors acasă pentru că mi s-a născut prima nepoțică, patronii au venit după mine și m-au rugat să mă întorc înapoi. M-am întors pentru o lună, dar am revenit apoi acasă pentru că am trei fete și cel mai important lucru în viața mea sunt ele, educația lor. Toate sunt absolvente de facultate, căsătorite – am niște gineri extraordinari – și mai am și trei nepoți cu care mă mândresc. Nu am mai mers înapoi în Spania. Mi-am zis că, dacă acolo am fost apreciată, de ce nu aș putea lucra în țara mea? M-am angajat mai întâi la un restaurant cunoscut din Bistrița, apoi am lucrat la alt restaurant și, pe urmă, am mai lucrat la nunți. Prima nuntă pentru care am gătit era cu 600 de persoane. Lumea a fost foarte mulțumită și acest lucru m-a încurajat să continui și să-mi deschid acest Punct Gastronomic Local”, a spus Maria Bidian.

Deși este originară de pe Valea Someșului, Maria Bidian a învățat repede și rețetele de pe Bârgău, așa că la ea găsiți balmoș, ciorbă de fasole verde cu ciolan, zama de laște cu afumătură, tocăniță de vițel, de pui, cârnați cu sos alb, pește cu mămăligă, ciorbă de burtă, supă de pui, papă în groștior, dar și deserturi tradiționale cum ar fi gogoși, plăcinte cu mere sau foi cu miere.

”În gospodărie am 100 de păsări. De câte ori sacrific din ele, cumpăr altele la loc. Așa că în casă am tot timpul pastramă de pui, de rață, de gâscă. Când sacrific păsările, îmi porționez carnea de câte patru persoane, iar omul când vine la masa mea, încălzesc cuptorul, dezgheț carnea, o prepar. Pot veni mâine 20 de oameni, să se simtă bine, nu durează mult să prepar mâncarea pentru ei. Totuși, cel mai bine ar fi să se facă o rezervare cu cel puțin două ore înainte ca să mă pot pregăti, să mă pot prezenta în fața omului râzând, să nu fiu supărată sau stresată că oare s-a fiert sau nu carnea”, a mai spus gospodina.

Rezervări puteți face la 0753 422 321

Pentru că are o familie numeroasă, cu trei fete, trei gineri și trei nepoți, Maria Bidian are tot timpul mâncare pregătită. ”Oricui ne trece pragul chiar și neanunțat, avem ce să-i punem pe masă. Îl tratăm ca pe un membru al familiei. De altfel, de-asta am și deschis acest Punct Gastronomic Local cu gândul să primim oaspeții cu drag. Viața e scurtă, nu știm câte zile ne va da Dumnezeu și măcar faptele astea să rămână și când ne vom întâlni să fie trecută fapta în Cartea Vieții că nimic nu avem altceva”, a mai spus gospodina.

Deja, pe pagina de Facebook a Punctului Gastronomic, clienții mulțumiți își exprimă recunoștința.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10224946453079307&id=1555359685
https://www.facebook.com/maria.bidean.pgl/posts/113271947633890
https://www.facebook.com/BNPoartaTransilvaniei/posts/310692037400703

1 comentariu

  • Waw, doamna Cristiana, mne-ați făcut o poftă, de-mi plouă-n gură.Mulțam fain că m-ați îmbgiet șî pe mine, am salvat nr și cu siguranță în zilele următoare merem șî noi tătă familia la on balmoș.Tot ne plîngem că ne-au invadat unii cu produse contrafăcute, dar cînd avem ocaiza să mâncăm sănătos , tradițional, găsim ceva de băgat vină.Cînd vor fi cîteva sute de astfel de locații în BN, pe toate văile, atunci vor veni și turiști, atfel 3 mici șo injecție, o bere la pet să rîgăim…No numa zîc, asta-i PĂREREA MEA !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.