Actualitate

CSM Bistrița, egal cu Craiova după un meci plin de suspans. ”Un punct de moral” (FOTO-VIDEO)

După o partidă interzisă cardiacilor, cu numeroase răsturnări de scor, echipa de handbal feminin CSM Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu cu SCM Craiova, o formație mult mai bine cotată, în prima etapă a returului Ligii Naționale și a urcat pe locul 6 în clasament, cu 22 de puncte.

La capătul unei prime reprize foarte bune, fetele antrenate de Horațiu Pașca au intrat la vestiare cu un avantaj de trei goluri, 15-12. Ecartul s-a mărit la patru goluri, după care SCM Craiova a revenit în joc și scorul a înclinat când într-o parte, când în alta. Oaspetele au ratat șansa desprinderii la două goluri, iar CSM Bistrița a egalat și a avut posesie în ultimele zece secunde. S-a terminat egal, 28-28.

Au marcat pentru CSM Bistrița: Oana Chirilă (10), Bianca Zegrean (5), Laura Pristăvița (4), Almudena Rodriguez (4), Daniela Rațiu (3), Magdalena Paraschiv (1), Andreea Tetean (1). Poratul Cristina Sântămărean a avut o prestație foarte bună, având 17 parade cruciale din cele 43 de mingi aruncate de adversare.

Aici puteți vedea un album foto.

”Rămânem în căutarea primei victorii acasă în acest an. Nu vreau să par nemulțumit, m-ar bate Dumnezeu. Le felicit pe fete pentru că nu cedat niciun moment, să nu uităm că am întâlnit a doua cea mai solidă formație din campionat, după CSM București, cu un parcurs de senzație în cupele europene și care face cinste României. Mulțumesc din tot sufletul publicului care ne-a susținut mai ales în momentele grele și are răbdare cu noi. Ne așteaptă un meci cel puțin la fel de greu cu Brăila, care cu siguranță nu este mulțumită cu locul pe care îl ocupă acum. Sper ca acesta să fie un punct de moral. Nu e mult, nu e puțin, este venit în urma unui joc în care fetele au luptat. Ne bucurăm atât cât ne putem bucura pentru acest egal”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

CSM Bistrița rămâne fără victorie acasă în 2018, dar o poate obține sâmbătă 3 februarie, când va întâlni tot la Sala Polivalentă echipa Dunărea Brăila (poziția a 8-a), în etapa a 15-a. Casa de bilete va fi deschisă joi 1 februarie și vineri 2 februarie între orele 17.30 și 19.00, iar sâmbătă 3 februarie, în ziua meciului, începând cu ora 10.00. Prețul unui bilet este de 10 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere, urmând să achite 5 lei pentru un tichet de acces în sală.

Celelalte partide din etapa a 14-a, prima din retur: CSM București – HCM Slobozia 35-13, CSM Slatina – Rapid București 29-23, U Cluj – Măgura Cisnădie 23-28, Dunărea Brăila – Danubius Galați 20-19, HCM Rm. Vâlcea – Corona Brașov 30-25, HC Zalău – CSM Roman (joi).

Foto-Video: Facebook CSM Bistrița

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.