Actualitate Recomandări

Bistrița-Năsăud a depășit pragul de 400 de cazuri de Covid-19. Unde sunt cazuri noi. Încă un deces

Până sâmbătă 13 iunie, la nivel național au fost confirmate 21.679 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.635 au fost declarate vindecate și externate iar 1.394 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică ieri, au fost înregistrate alte 275 de noi cazuri de îmbolnăvire.

GCS a anunțat încă 14 decese (5 bărbați și 9 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale, printre care și din Bistrița-Năsăud, fără a preciza dacă este vorba de un deces sau mai multe. Până ieri erau anunțate 33 de decese în județ. Instituția Prefectului a transmis că este vorba despre decesul 34.

(N.r. – A fost schimbat modul de raportare al deceselor persoanelor cu Covid-19, în sensul în care numărul acestora este comunicat zilnic, integrat, în cadrul buletinului informativ difuzat la ora 13.00, doar cu menționarea generală a categoriilor de vârstă și județelor, fără alte detalii).

În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 401, cu 7 în plus față de ieri (394).

Printre cazuri, 24 de cadre medicale (8 medici + 16 asistenți), 9 infirmiere, 1 brancardier, 7 polițiști (3 polițiști locali + 4 polițiști din cadrul IPJ), 10 angajați ai ITM, 2 pompieri, un jandarm, cinci angajați la primării (Năsăud, Feldru, Bistrița – 3), un angajat al Finanțelor Publice, 9 angajați la Leoni, doi pacienți ai Centrului de dializă Diaverum, 3 infirmiere, bucătăreasa și 18 beneficiari ai centrului pentru vârstnici din Maieru.

La centrul de îngrijire a vârstnicilor din Maieru au apărut inițial încă 4 cazuri (2 infirmiere și 2 beneficiari). Până ieri erau confirmate cazuri la o infirmieră și trei beneficiari. Ulterior, Instituția Prefectului a anunțat că 22 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19: 18 beneficiari, trei infirmiere și bucătăreasa.

Încă un caz a fost confirmat la Leoni Bistrița, 10 în total. Dintre acestea, 6 persoane au fost declarate vindecate (5 până ieri).

Dintre cazurile confirmate, 285 de persoane au fost declarate vindecate (279 până ieri), iar 34 au decedat. Printre persoanele vindecate, 26 de cadre medicale + personal auxiliar, toți cei zece angajați ai ITM Bistrița-Năsăud, cei trei polițiști locali, cei patru polițiști din cadrul IPJ, cei doi pompieri, jandarmul, două persoane din cadrul unor primării, angajatul Finanțelor Publice, cinci angajați de la Leoni.

20 de persoane sunt în carantină, iar 2.700 în izolare la domiciliu, după ce numeroși bistrițeni au revenit în țară în ultima perioadă.

VEZI ȘI:

Comunicatul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud:

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 13.06.2020: * 20 persoane în carantină * 2.700 persoane în izolare la domiciliu * 401 cazuri confirmate de Covid-19 * 34 decese * 285 persoane vindecate. Precizări: * Trei persoane dintre cele confirmate cu coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate * Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Toate au fost declarate vindecate * Două persoane dintre cele confirmate cu coronavirus sunt din cadrul Secției de Pompieri Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate * O persoană dintre cele confirmate cu coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată * 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu coronavirus. Toți cei 10 au fost declarați vindecați * Până în prezent, 24 de cadre medicale (opt medici, 16 asistenți) și zece persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardier) au fost confirmate cu coronavirus. Dintre acestea, 26 au fost declarate vindecate * Două persoane dintre cele confirmate cu coronavirus sunt pacienți ai Centrului de dializă Diaverum * Printre persoanele confirmate cu coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate. În urma anchetei epidemiologice, a fost dispusă testarea a 6 cadre medicale, contacți direcți, și toți beneficiarii centrului. Cele șase cadre medicale au avut rezultate negative, precum și toți beneficiarii centrului * Printre pacienții confirmați cu coronavirus se află și opt persoane din cadrul unui alt centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (trei infirmiere și cinci beneficiari). Urmează să fie prelucrate și restul probelor recoltate * Cinci persoane bolnave de Covid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Dintre acestea, două au fost vindecate * O persoană bolnavă de Covid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată * Zece persoane confirmate cu coronavirus sunt angajați ai unui agent economic din județ. Dintre acestea, șase au fost declarate vindecate”.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2793440924118713

2 comentarii

  • Motto:
    “În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două!”
    (Klaus Iohannis)_

    Prelungirea stării de alertă după 15 iunie este necesară. Pericolul reprezentat de COVID-19, nu a trecut. Atâta timp cât, din păcate, se inregistrează zilnic noi cazuri de inbolnăvire nu poate fi vorba de relaxare totală ca si cum am fi la final de epidemie. Virusul este încă prezent în comunitate. Prin urmare, se impune prelungirea stării de alertă pentru ca Guvernul să aibă pârghiile necesare să ia măsurile atunci când acestea se impun. Parlamentarii PSD trebuie să dea dovadă de responsabilitate si să voteze prelungirea stării de alertă pentru a demonstra că in fata bolii COVID-19 sunt precauti si nu prosti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.