(FOTO) ”Timp de două zile, 2-3 mai, Bistrița-Năsăud a fost Ambasador al Mediului, în județul nostru desfășurându-se ”Reuniunea informală a atașaților de mediu”, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. În acest context, autoritățile locale au prezentat unei delegații de 100 de reprezentanți ai instituțiilor europene din domeniul mediului din 26 de țări, ai Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, ai Ministerului Mediului, Ministerului Apelor și Pădurilor, proiecte care au în centrul lor protecția mediului, educația, biodiversitatea, precum și principiile promovate în întreaga Uniune Europeană, dezvoltarea durabilă și sustenabilitatea”, se arată într-un comunicat al organizatorilor reuniunii:
”Programul Reuniunii s-a axat pe cei 4 Piloni ai Președinției Românei la Consiliul Uniunii Europene: Europa valorilor comune, a convergenței, siguranței, Europa actor global.
Evenimentul a fost deschis prin întâlnirea delegațiilor cu autoritățile locale. În cadrul acesteia, oficialilor li s-a prezentat județul și au fost trasate direcțiile Reuniunii informale, din punct de vedere organizatoric.
„Nu natura are nevoie de noi, noi avem nevoie de natură! Să o cunoaștem, să o creștem, să avem grijă de mediu!”. Pe acest principiu, a fost prezentat ”Centrul de Cercetare, Proiectare și Dezvoltare Construcții din Lemn” de la Lunca Ilvei, construit de către ”Silvania Internațional”, în primul imobil din România realizat din lemn și izolat cu lână de oaie.
Implementarea acestui proiect de pionierat pentru țara noastră vine după ani de zile de cercetări, schimburi de experiență şi analize cu profesioniști din domeniul protecției mediului, agricultură şi construcţii.
Apoi, au fost prezentate fabrica Silvania International și Pepiniera Silvică Silhoasa, locul unde sunt produşi puieţii de brad, molid şi specii ornamentale, puieţi care asigură viitorul verde al ţării noastre.
Tot acolo, au fost amenajate standurile de prezentare Parc Național Munții Rodnei, Turism Local „Poenarii” și Forumul Montan Român.
Oficialii au mers pe traseul care unește, Via Transilvanica, probabil cel mai îndrăzneț proiect din România al vreunei asociații, proiect-simbol al Centenarului, drumul care străbate țara din Drobeta-Turnu Severin până la Putna, pe o distanță de aproximativ 1.000 de km.
Această experiență care aduce împreună, natura, biodiversitatea, turismul, tradițiile și oamenii i-a fascinat pe delegații europeni.
Ghidați de Alin Uhlmann-Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social și deja cunoscuții voluntari ai Tășu, delegații au vizitat Pădurea Pedagogică – un proiect care îi ajută pe tineri și nu numai să cunoască natura, să înțeleagă rolul apei curate în natură, relația apei cu oamenii și pădurea, dar și felul în care aceste trei elemente coexistă.
Seara s-a încheiat cu un foc de tabără, discuții informale despre proiecte și posibilități de schimburi de experiență.
Pentru că am fost în Ținutul Contelui Dracula, înainte de întoarcerea în Municipiul Bistrița, oficialii au vizitat Castelul Dracula. Acolo au primit un pașaport de intrare în Ținutul Contelui și au asistat la o piesă de teatru prin care aceștia au intrat în atmosfera romanului scris de Bram Stoker.
A doua zi, respectiv data de 3 mai, a fost dedicată Municipiului Bistrița, un oraș al cărui obiectiv principal este să devină un oraș verde.
Musafirii noștri i-au cunoscut obiectivele turistice, prin tururi turistice, dar și proiectele axate pe mediu: Linia Verde de transport public, Pistele pentru cicliști, Anveloparea termică a locuințelor, Modernizarea Parcului Municipal.
De asemenea, delegații europeni au vizitat Pădurea Schulerwald, o pădure-parc modernizată cu fonduri europene, și au făcut cunoștință cu ”Produs în Bistrița-Năsăud”.
Reuniunea informală a atașaților de mediu din județul nostru a reprezentat o oportunitate de a promova România frumoasă, județul nostru despre care să le vorbească tuturor de bine.
Știm că sunt mai multe detalii care se pot îmbunătăți, dar, în același timp, știm că Bistrița-Năsăud este un leagăn al biodiveristății, că are proiecte și specialiști în domeniul mediului și ne bucurăm că, după aceste zile, cei aproape 100 de delegați de mediu o să vorbească de bine despre România și Bistrița-Năsăud.
Președinția României la Uniunea Europeană înseamnă nu doar chestiuni tehnice, ci și o mai bună colaborare și cunoaștere.
Europa a fost întotdeauna în forma ei cea mai bună atunci când am dat dovadă de unitate, de curaj și de convingerea că ne putem croi viitorul împreună. Un viitor în care mediul este protejat. Asta pentru ca nu natura are nevoie de noi, ci NOI avem nevoie de NATURĂ!
Atașații de mediu din UE au fost impresionați de tot ceea ce au descoperit în Bistrița-Năsăud și pe lângă schimburi de experență, colaborări, cel mai important lucru este că, prin acest eveniment, am reușit să-i facem să vadă și să ducă la ei acasă, în cele 26 de țări ale UE, România și Bistrița-Năsăud, frumoasă, verde, organizată și care respectă regulile!
Vă reamintim că doar din rațiuni de securitate programul Reuniunii nu a fost făcut public, înaintea și în timpul desfășurării acesteia, conform protocolului și tipologiei acestor evenimente.
În vederea realizării programului s-au înaintat propuneri către Ministerul Mediului, iar agenda finală a evenimentului a fost aprobată de către Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.
Evenimentul a fost organizat de: Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Afacerilor Interne, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița, în colaborare cu Primăria Lunca Ilvei și Primăria Tiha Bârgăului.
Șeful delegației – Corcheș Dorin Octavian – Vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu”
Album foto Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud:
O fost bună pălinca la focul de tabără?
Totuși, rămâne o mare intrebare, de ce nu ați vizitat depozitul „ecologic” de la Tărpiu și vreo două-trei puncte de colectare a deșeurilor dintre blocurile din Bistrița?
Ce să vadă la Tărpiu? Cum ne-am batut joc de milioanele de Euro de la UE? Zeci de milioane care au fost dirijați spre firme clientelare care au facut o infrastructura mizerabila si nefunctionala pe care alte firme de casa s-au pus stăpane ca sa ne stoarca de bani facand o treaba de nimic? Era jenant! Mai bine în natura, pe la ONG-uri, care s-au preocupat sa nu ajunga drujbistii pe langa casa lor. Că, pe langă prefectură au executat tot.
Comisia lu peste prajit.Astia or venit sa faca matu gros,sa borcoteasca bine jinarsuc de BN,si daca sa poate sa le cante la taragot si ceva folcloriste.Ii doare pe ei la basca ca noi anul viitor vom intra in penalitati de sute de milioane de euro ca in loc de 50% din deseuri sa fie colectate selectiv,suntem pe 3%,ca groapa de la Tarpiu sa transformat in deal si vine la vale fara macar sa fie inceput lucrul la celula 2,ca cel care le-a dat sa pape taie padurile in draci pentru austrieci,ca…ca…haram si cacat se alege de mediu si de tara asta.Mare branza ca le-am dat pasaport de dracula,iar ei ne dau dracului de fraieri.
PAREREA MEA!
Greşit.
E vina autorităților locale şi bineînțeles celor de la nivel național, organigrame instituționale pline pile cunoştințe relații ( au reuşit să infesteze cu yesmeni până şi pe cei de la reprezentanța României la U.E-cei selecționați la concursurile fantomă trucate din țară).
Au un sigur gând.
Ascunderea mizeriei sub preş.
Programa vizitei nu a fost transparentă nu din considerente de securitate( minciuna oficială) că- n Europa nu există tipologii securistice şi nici amenințări teroriste prin Pasul Tihuța -zero comunități la risc.
Programa nu a fost dezvăluită tocmai pentru ca şi oaspeții să nu fie în contact cu problemele reale de mediu.
Li s-au prezentat „realizări” pe la amicii partidului stat, au scrâşnit un pic din dinți cei de la Primării că na iar local trebuie plătită factura-pălinca bucatele, da banii şi avizele tot de la CJ vin…uite aşa s-a machiat realitatea zilnică.
Nu e o premieră situația reprezentanți europeeni şi jurnalişti au mai fost plimbați cu forța pe trasee din astea înfrumusețate şi cu autocare cu draperiile trase.
Problema e că în stilul acesta de a manipula problemele reale în orice domeniu de activitate fără a porni de la o evaluare onestă a problemelor şi o inventariere a soluțiilor , cârpeala devine politică oficială.
Sunt inventivi cei din PSD dar nu prostesc pe nimeni ,din cei care îşi cunosc meseria. Nu trebuie să le prezinți centrul de cercetare anonim când au acces la hărțile satelitare pe ani privind evoluția vegetației, nivel de noxe, sinteze de presă etc.
Ce e trist e că întradevăr, struțul simbolizează nu pasărea exotică puternică , imaginea unei păsări regale ci mai degrabă pasărea care îşi bagă capul în nisip ca să evite pentu o secundă realitatea, crezând naiv că dacă nu vede nimic, nici nu se întâmplă nimic.
Iar Tăşuleasa Social dacă acceptă să fie folosită ca produa de machiaj , pentru a acoperi probleme mult mai grave ecologice va plăti prețul de imagine cu timpul, asocierea cu politicienii zilei poate fi un exercițiu prost în misiunea ei zilnică. Dacă s-a urmărit atragerea unor fonduri europeene să spunem, nu băteau la uşa potrivită, cu țuica nu amețeşti funcționarii şi procedurile pe loc. Tehnica pachetului de țigări şi a litrului de pălincă are succes limitat.
La colibita n-au mers sa vada caca cum pluteste pe marea de la munte??? Apa care ajunte in paharul cetateanului. Au astupat rahatul cu flori si le-au dat tuica ca sa-i abureasca… Au ingropat bani cu pubelele semingropate, gunoiul nu se sorteaza… conducatori nostri incompetenti sunt buni doar la pozat in beserica pt voturi.
Nea Ion si cc au perfecta dreptate si cred ca nu mai are sens sa vorbim despre acest eveniment din 2 motive:
1. Cei care au venit in aceasta vizita informala,o excursie, nu stim pe banii cui,cu care autoritatile romane se lauda si s-au dat peste cap cu program,cadouri si alte cele, sunt niste functionari pe la institutii similare din alte tari,care daca va uitati la ei au venit la distractie.
2. Scopul acestei vizite ,nu stim de cine initiata si secretizata, a fost sa bifeze o actiune si in Judetul nostru,care are ce arata in domeniul turismului, doar ca totul este de gen „propaganda” PSD. Nu cred ca s-a discutat nimic profesional si nu au ce sa decida acesti participanti.
Agitatie multa,cheltuieli pe masura, efecte si rezultate zero!
A doua zi a fopst dedicata laudei aduse tovarasului primar , intaiul DRUJBIST al orasului care SIC vrea sa faca din Bistrita cu ajutorul DRUJBEI dar si a unor proiecte prin dalare, betonare de spatii verzi, culmea se va realiza peste noapte orasul verde. Numai ca in afara de niste diplome si tricouri cu sloganul ( IUBESC BISTRITA VERDE) emise de farisei in fapt orasul a pierdut peste 1000 de copaci in cele trei mandate ale actualului primar. Vedeti cum din aceasta cauza ecologistii , ONG-istii si VERZII nu au fost invitati, primiti la aceasta reuniune tocmai ca sa nu se afle toate acestea. Locuitorii din localitatea COLDAU sat a carui imprejurimi pot fi vazute din avion are niste imagini ca de pe LUNA in urma distrugerilor de mediu privind excavatiile necontrolate de pe albia Somesului. Oamenilor le-a scazut drastic pana la disparitie apa din fantani. Saracii petitionari tot asteapta de pe vremea prim-ministrului POANTA un raspuns la petitiile lor. Intre timp doi petitionari au trecut intr-o lume mai dreapta si mai buna. Asa ca tovarasi din administratia romaneasca ; cu cantec , joc si poze multe nu se indreapta lucrurile.
Scabros, ca pe vremea Impuscatului! Nimic despre problemele reale de mediu ale judetului: proiectul ilegal de distrugere a Bistritei Ardelene de catre Apele Romane, microhidrocentralele, exploatarile forestiere din parcul national, und enu ai voie sa misti un ram etc.