Actualitate

Bistrița-Năsăud, sub cod galben de caniculă și disconfort termic

Marți 3 septembrie, județul Bistrița-Năsăud este sub cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat.

În cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (7…10 grade peste mediile multianuale).

Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat.

Temperaturile maxime vor fi în general de 32…35 de grade.

Miercuri 4 septembrie, județul Bistirța-Năsăud iese de sub codul galben.

Prognoza pentru Transilvania, până în 15 septembrie: Vremea va fi călduroasă în primele zile ale intervalului, când media maximelor va fi de 30…31 de grade. În perioada 5-10 septembrie, vremea se va răci ușor, astfel că media maximelor se va situa în jurul a 28 de grade. Ulterior zilei de 10 septembrie, procesul de răcire a vremii va continua, astfel că până la sfârșitul intervalului de prognoză media maximelor se va situa în jurul a 24 de grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, cu ușoare variații de la o noapte la alta, media minimelor va fi de 12…13 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în intervalul 12-15 septembrie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.