Actualitate

CSM Bistrița, o nouă mutare. Cine este a treia achiziție

”Mă întorc cu bucurie în țară, cu deschidere maximă către echipa CSM Bistrița unde pot spune că mă simt deja acasă. Cu antrenorii Horațiu Pașca și Radu Moldovan am câștigat locul II la junioare I în anul 2013. Domnul Horațiu mi-a fost antrenor pentru un an la U Jolidon Cluj, iar o parte dintre fete mi-au fost colege de echipă. Cred în spiritul și proiectul acestei echipe, la care promit să îmi aduc toată experiență sportivă și dăruirea umană pentru atingerea obiectivelor. În același timp, am încredere că pot găsi tot cadrul necesar prin îndrumare, pregătire, disciplină pentru a progresa și pentru a-mi atinge obiectivele personale. Așteptăm la sală cât mai mulți suporteri care să ne fie alături! Noi vom da totul pentru a-i răsplăti cu un handbal de bună calitate, și totodată să le aducem bucurie în suflete!”, a declarat noua achiziție a echipei CSM Bistrița, pivotul Roxana Cîrjan, pentru pagina oficială de Facebook a echipei.

Roxana Cîrjan, internațional de tineret cu naționala României, a semnat un contract valabil un sezon cu CSM Bistrița.

Legitimată în ultimul sezon la echipă poloneză Laczpol Gdansk, Roxana se alătură echipei bistrițene după ce a mai jucat în cariera sa la echipa „U” Cluj. Nu va fi prima ei experiență la Bistrița, pivotul făcând parte din echipa LPS Bistrița, antrenată de Horațiu Pașca și Radu Moldovan, alături de care a câștigat medalia de argint și implicit titlul de vicecampioană a României la turneul final al celei mai importante categorii de junioare, junioare I, în anul 2013.

CSM Bistrița, care a terminat pe locul 8 la prima participare în Liga Națională și a obținut medalia de bronz în Cupa României, s-a despărțit de extrema stângă Andrada Maior Pașca, ea urmând să evolueze la Minaur Baia Mare, și a adus-o pe postul respectiv pe Alexandra Orșivschi de la Dunărea Brăila. Totodată, CSM Bistrița a semnat cu prima jucătoare străină: interul dreapta Almudena Rodriguez din Spania. Portarii Ana Maria Măzăreanu și Cristina Sântămărean au semnat prelungirea contractelor pe doi, respectiv un an. Tot pe doi ani și-au prelungit contractele pivotul Daniela Rațiu și extrema dreaptă Andreea Bărbos.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.