Actualitate

”Bistrița, potențial bun pentru piața de retail”. Primul centru comercial, ”un pariu” de milioane

Element Development, firma deţinută de către antreprenorul român Ionuţ Dumitrescu, începe în acest an dezvoltarea unui nou proiect de retail. Bistrița Retail Park va fi primul de acest gen de amploare din municipiu şi primul pariu al dezvoltatorului pe segmentul centrelor comerciale.

Bistriţa Retail Park va dispune de o suprafaţă totală închiriabilă de 15.000 mp. Construcţia parcului, proiectat de V & K România, este prevăzută a avansa rapid încă din toamnă şi va fi definitivată în trimestrul al II-lea al anului viitor.

”Este primul proiect de acest gen dezvoltat de noi. Consider că există un potenţial bun pentru oraşele/judeţele secundare unde piaţa de retail nu a fost încă dezvoltată. Bistriţa este o oportunitate şi am vrut să dezvoltăm aici primul parc de retail, ce va deservi 100.000 de persoane din această zonă. Ne uităm cu atenţie la oraşele/judeţele secundare unde piaţă de retail este subdezvoltată şi există cerere pentru un comerţ modern. Suntem interesaţi de proiecte cu galerii comerciale de aproximativ 10.000 mp, unde investiţia se ridică în jurul sumei de 8-9 milioane de euro”, a declarat Ionuţ Dumitrescu pentru wall-street.ro.

Potrivit antreprenorului român, criteriile avute în vedere pentru selecţie sunt populaţia, rata şomajului, puterea de cumpărare, toate corelate cu ce opţiuni de dezvoltare sunt în oraş – terenuri cu dimensiuni pretabile unui astfel de proiect, cu acces bun, etc.

CBRE România este consultant exclusiv pentru închiriere. Bistriţa este un oraş cu potenţial ridicat pentru retail, iar acest lucru este confirmat de interesul retailerilor pentru proiectul nostru. Ancora de food este deja securizată şi va avea 6.000 mp. După expansiunile din oraşele mari, retailerii iau deja în calcul şi oraşele cu până în 100.000 de locuitori, iar Bistriţa este un exemplu de succes pentru dezvoltarea retailului local”, spune Carmen Ravon, head of retail leasing în cadrul CBRE România.

Nu de mult, primarul Ovidiu Crețu spunea că pentru un viitor mall lângă Kauflandul de pe Calea Moldovei au început demersuri investitori reprezentând o firmă ”mare, cunoscută, din domeniul construcțiilor și investițiilor” din Europa.

2 comentarii

  • Se poate vedea pe net Pitesti Retail Park , pentru a va lamuri ce fel de chiriasi sau firme sunt atrase intr-un retail park intr-un oras de dimensiunea Pitestiului. Trebuie precizat ca Retail Park nu este mall si nici galerie comerciala acoperita. Poza articolului este dintr-o galerie comerciala.

    • Pitesti Retail Park are 24.832 m2, pe cand la Bistrita vor fi jumatate, asadar si prin urmare, va fi doar o galerie comerciala…
      poate asa se va sparge monopolul Kaufland in Bistrita.
      Oricum sper ca nu vor fi atat de inconstienti sa aduca un retailer de electrocasnice cand Altex isi face magazin la doi pasi de ei

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.