(FOTO) Bistrițenii care locuiesc sau muncesc în străinătate s-au așezat duminică la cozi ca să voteze la secțiile deschise de Ministerul Afacerilor Externe cu sprijinul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.
La Londra, s-au format cozi înainte să se deschidă secțiile, ne-au transmis cititorii noștri, printre care se numără și mai mulți tineri din comuna Șieu Odorhei.
La Dublin, pe o ploaie măruntă, alți 135 de bistrițeni, mulți din Feldru, s-au așezat la rând să voteze. Imaginile transmise de un un cititor al publicației noastre vorbesc de la sine. Aceasta este a doua secție de votare din Dublin, amenajată într-o zonă în care este cea mai mare comunitate de români. (foto credit Ștefan Sîngeorzan)
La acest scrutin, sunt organizate un număr record de secţii de votare, arată Ministerul Afacerilor Externe, prin comparaţie cu alegerile anterioare pentru Parlamentul European – 2014, 2009 – când au fost deschise 190 de secţii.
Astfel, cele mai multe secţii de votare pentru europarlamentare sunt în Italia – 76, dintre care 5 la Roma. În Spania vor fi deschise 50 de secţii de votare, în timp ce în Germania vor fi 25.
În Israel, românii din străinătate au la dispoziţie patru secţii de votare: două la Tel Aviv, una la Ierusalim şi una în Haifa.
În Republica Moldova, potrivit ordinului de ministru, sunt deschise 36 de secţii de votare, dintre care 12 la Chişinău.
În Irak, românii din străinătate pot vota la ambasadă, în Bagdad, sau la secţia consulară din Erbil.
Spaţiile în care vor fi organizate secţiile de votare pentru europarlamentarele din 26 mai sunt ambasade sau secţii consulare ale României, dar şi clădiri cu alte utilităţi.
Potrivit unei informări MAE, toate materialele necesare votării au ajuns la destinație, localurile unde vor fi organizate secțiile de votare au fost amenajate și dotate corepunzător, iar membrii birourilor secțiilor de votare sunt pregătiți.
Deja au votat românii din Noua Zeeleandă.
Cinste românilor din diaspora pentru că le pasă de România!
Dacă lucrurile ar merge pe un făgaș normal, sa fie cu adevărat stat de drept, sa se poată angaja oamenii pe baza de competență nu pentru că ești membru de partid, daca legile ar fi in interesul țării nu al GIO, românii s-ar întoarce acasă și am prospera.
Cand vin baietii de afara acasa ,fug toti ciumatii in Madagascar.Ce gust are rahatul pe care la ti inghitit de la seful din Teleorman?