Recomandări Social

Bistriţenii din oraşe, mai agresivi cu propriile familii decât cei de la ţară. Câţi au ordine de protecţie

Apoape 600 de persoane din Bistriţa-Năsăud sunt acuzate că, într-un singur an, au fost violente cu propria familie, victimele lor fiind în cea mai mare parte femei şi fete care locuiesc în oraşe, arată datele statistice ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud.

Într-un singur an, au fost comise, în total 557 de infracţiuni prevăzute de Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie din care 390 în mediul urban şi 167 la ţară. Au predominat faptele comise la domiciliu – 432 faţă de cele în spaţiul public -125.

Cei mai mulţi agresori – 488 din 571 – au fost de sex masculin, dintre care trei minori, dar nici femeile nu s-au abţinut. Un număr de 77 de femei majore şi trei minore sunt acuzate la rândul lor de agresiuni.

Nu mai puţin de 618 persoane au avut de suferit de pe urma furiei altora: 316 femei în toată firea şi 106 minore, respectiv 94 de bărbaţi şi 102 băieţi.

Urmarea acestor fapte, instanţele de judecată au emis 15 ordine de protecţie toate pe numele unor bărbaţi astfel: 9 la oraşe, 6 la ţară, unul pentru o persoană până în 30 de ani, 5 pentru adulţi între 31 şi 40 de ani, două pentru 41-50 de ani, 6 pentru 51-60 de ani şi unul pentru un bărbat de peste 61 de ani.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.