Paul Târziu este absolvent al Universitătii de Artă și Design, Cluj-Napoca, specializarea Pictură, membru al UAP România, Filiala Interjudețeană Cluj-Bistrița și profesor la Liceul de Arte ”Corneliu Baba” din Bistrița.
Expoziția sa, ”Blândețe insistentă”, poate fi vizitată până în 27 aprilie la Galeria Arcade 24 din Bistrița.
Caută clipa
Pictura de acum a lui Paul Târziu este metafizică instantanee. Tabloul redă secretul propriului suflet al pictorului și o viziune proprie și ea asupra universului, toate în același timp. Urmând pur și simplu viața, fiind atent la timpul vieții, pictorul încearcă să fie mai mult decât viața, să-i dea vieții un alt sens decât cel current trăindu-I pe loc dialectica bucuriilor și durerilor.
Picturile din expoziția personală de pictură “Blîndețe insistentă” – elaborate de-a lungul pandemiei începînd cu martrie 2020 – fac să trăiască în tablou principiul unei simultaneități esențiale în care ființa cea mai dispersată, cea mai dezbinată și înspăimântată își dobândește unitatea și forța ei salvatoare. Pictorul refuză preambulurile, refuză îndoiala, făcînd loc pe pânză unui preludiu de tăcere. Sonoritățile își produc propria-i clipă cu ajutorul căreia pictorul construiește o clipă complexă unind în această clipă numeroasele simultaneități reordonând dinamic și expresiv continuitatea simplă a timpului înlănțuit. Sunt de găsit pe fiecare pânză elemente ale unui timp oprit, ale timpului care nu urmează măsura, ale unui timp “vertical” și bineînțeles ale timpului comun care curge orizontal odată cu anotimpurile, cu vântul care suflă, cu timpul cerurilor și al pământului.
Pictorul ordonează sonorități succesive, reglează cadențe, administrează impetuozități și tulburări, face posibil contratimpul, deci, clipa poetică. Ai putea spune că scopul lui este verticalitatea, în adâncime sau în înălțime, este încremenirea în care se ordonează blând simulaneitățile, câștigîndu-și perspectiva metafizică a clipei poetice. Este clipa care, și prin încărcătura ei metafizică, emoționează și dovedește, îndeamnă și consolează, este uimitoare și familiară și, în sfârșit, devine și purifică o relație armonică între două contrarii. E o clipă de „pasiune” a pictorului care nu exclude raționalitatea cu toate ale ei daruri. Și pentru ca totul să intre în „jocurile” pe care le au de împlinit, pentru a produce încântare și, de ce nu chiar extaz, antitezele se transformă în ambivalențe. Acele ambivalențe care îi dau clipei poetice libertatea de a-i îngădui ființei atât să valorizeze cât și să devalorizeze. Totul, în tablou și în sufletul privitorului urcă sau coboară în propria-i cadență și în ritmuri care nu te mai obligă să accepți timpul lumii. Raportul pe care pictorul îl creează între antiteză și ambivalență – aceste realități se nasc împreună – își găsesc un ecou și în inima celui care privește. Inima poate inversa antitezele astfel încât în locul timpului masculin și încrâncenat care se avântă și dă energie să apară timpul blând și supus, „timpul blândeții insistente” care devine melancolic și misterios. Misterul poetic este cuprins de un pluralism de evenumente cromatico formale care sunt cuprinse într-o singură clipă, oferind o perspectivă vertical și masculine asupra clipei poetice.
E greu de crezut dar suntem în fața adevărului pur din care rezultă că expoziția lu Paul Târziu devine o bine rânduită acumulare și adunare de simultaneități care devin simultaneități ordonate care dau o dimensiune clipei pentru că, iată, fără a se sluji de efecte decorative, dau întregului o ordine picturală internă. Timpul este masculin și vertical. El nici nu curge și nici nu țâșnește. El se așează “blând” în durata sufletului care, vezi parcă, cum se înalță.
Oliv Mircea – curatorul expoziției
E bai cu criticii ăștia de artă! Nici ei nu înțeleg ce scriu acolo pt fiecare lucrare.