Actualitate

Bogdan Ivan: Școlile care sunt în paragină vor putea fi folosite de primării în interes public

Schimbarea destinației bazei materiale a școlilor, grădinițelor și oricăror altor instituții și unități de învățământ preuniversitar de stat se va putea face pentru orice tip de activitate, după 3 ani în care nu s-a mai desfășurat o activitate educațională în acea clădire, de către primării și consilii locale, fără avizul Ministerului Educației, prevede un proiect de lege semnat de 60 de deputați și senatori de la PSD, UDMR și minorități.

Proiectul este inițiat de deputata PSD Natalia Intotero, fost ministru în Guvernul Dăncilă, actual președinte al comisiei de învățământ din Camera Deputaților, împreună cu deputatul Bogdan Ivan, parlamentarul de Bistrița-Năsăud motivând că primarii din Șintereag și Lechința i-au cerut acest lucru nemulțumiți că au așteptat și 4 după un aviz de la Ministerul Educației.

”E o problemă semnalată de primarii din Bistrița-Năsăud care s-au blocat de foarte multe ori și au primit avize după 3 sau 4 ani de la Ministerul Educației. Au încercat să renoveze acele clădiri care nu mai erau folosite și au pierdut bani europeni din cauza faptului că nu au primit acele avize. E o veste bună că școlile care sunt în paragină vor putea fi folosite de primării în interes public, iar în situația în care e nevoie să se refacă școala în acel imobil, în termen de 3 ani autoritatea locală va avea obligația să reamenajeze spațiul pentru derularea cursurilor”, a spus Bogdan Ivan.

Potrivit acestuia, primarii ar vrea să reabiliteze clădirile pentru a face cămine culturale, centre sociale, sedii pentru ONG-uri, cabinete medicale sau veterinare.

Inițiativa modifică articolul 112 din Legea Educației. Proiectul pare să fie trecut prin comisiile parlamentare în procedură accelerată, după ce a fost depus la Parlament pe 18 martie 2021 și are deja avize de la 3 comisii parlamentare, toate pozitive, în mai puțin de două luni. Cel mai recent a fost obținut pe 11 mai 2021, de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, unde a strâns voturi pentru de la partidele, PSD, PNL, UDMR, AUR și împotrivă/ abțineri de la USR-PLUS. Camera decizională în acest caz este Senatul.

Proiectul a obținut aviz nefavorabil de la Consiliul Economic și Social.

https://www.facebook.com/psd.bistrita.nasaud/videos/544065206760258
Etichete

2 comentarii

  • sa curga legile!!!
    si primariile care in trei ani nu a realizat nimic pentru cetateni sa se desfiinteze si sa se faca…..bodega!
    la fel sa fie si cu institutiile statului….de preferat sa fie cazane de facut tuica!

  • Bravo ma! Mai bine desfiintati-le pe toate si extindeti experimentul Andronescu din invatamantul superior si la cel elementar si secundar. De ce sa mai faca scoala? Dati-le voi diplome ca astia daca invata se strica de cap si nu mai voteaza in veci psd-ul!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.