Economie Sănătate

Bolnavii pot fi îngrijiţi la domiciliu. Câţi bani primesc firmele de la CJAS şi pentru cât timp

Asociaţiile, fundaţiile şi firmele care se ocupă de îngrijiri la domiciliu pot semna şi anul acesta contracte cu Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Bistriţa-Năsăud dacă sunt evaluate în acest sens, nu au restanţe la plata fondului de asigurări sociale de sănătate, deţin echipamente specifice şi au personal de specialitate. Câţi bani primesc pentru serviciile prestate.

Preşedintele director general al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a explicat, într-o conferinţă de presă, care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele sau asociaţiile care doresc să presteze îngrijiri la domiciliu.

„În ce priveşte îngrijirile la domiciliu, s-au stabilit tarife de 55 de lei/ zi pentru pacienţii imobilizaţi la pat care depind în totalitate de o altă persoană şi de 50 de lei/zi pentru un pacient care este semiimobilizat, adică poate efectua măcar 50% din activităţile casnice zilnice”, a spus Camelia Ilişuan.

Pentru ca ONG-urile sau firmele care prestează servicii de îngrijire la domiciliu să primească sumele menţionate ele trebuie să efectueze cel puţin o vizită pe zi la domiciliul pacientului şi de a executa cel puţin patru servicii din lista pe care CJAS o decontează.

„Perioada pentru care se acordă deconturi pentru îngrijiri la domiciliu este de 90 de zile pe an în episoade de cel mult 30 de zile. Ele pot fi şi consecutive”, a spus Camelia Ilişuan.

În 2013, CJAS Bistriţa-Năsăud a avut contracte semnate pentru îngrijiri la domiciliu cu Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj Filiala Bistriţa, Asociatia Filantropia Ortodoxă Cluj Filiala Bistriţa, SC. Help Medical SRL Bistriţa, SC Îngrijiri la Domiciliu SRL Topliţa
punct de lucru Tiha Bârgăului şi SC Marcomed SRL Bistriţa.

În ceea ce priveşte dispozitivele medicale decontate de CJAS, Camelia Ilişuan a explicat că s-au introdus şi aici criterii restrictive pentru protezele şi stomii pentru incontinenţă urinară pentru că „s-au depistat în ţară nişte nereguli vizavi de aceste dispozitive care sunt recomandate şi decontate de firmele de dispozitive medicale dar, de fapt, la pacienţi, ajung pampersuri şi nu aceste dispozitive”.

„S-au instituit nişte criterii restrictive şi cu privire la recomandarea aparatelor de administrare a oxigenului. În ultimii trei ani a fost o explozie de prescrieri şi de închirieri de concentratoare de oxigen.  Ca atare acum, acum s-au stabilit nişte criterii clare: pentru ce afecţiuni se prescriu, pentru ce perioadă, în ce concentraţie şi aşa mai departe. Ca noutate, la dispozitive medicale s-a introdus proteza externă de sân pentru femeile care au suferit amputări de sân. Aceste proteze sunt de fapt nişte sutiene cu nişte accesorii”, a spus Camelia Ilişuan, explicând însă că aceste proteze vor fi disponibile abia din 1 ianuarie 2015.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS