Bordurile înalte de 15 centimetri sunt obstacole de netrecut pentru persoanele cu nevoi speciale din Bistrița, atrag atenția aparținătorii acestora. ”Cu cheltuieli minime și cu o grijă atentă din partea lucrătorilor s-ar putea evita bordurile foarte înalte”, a spus Vasile Safriuc, în calitate de aparținător al unei persoane cu nevoi speciale.
”Sunt beneficiar al scutirii de impozit, dar aș renunța la ea dacă aș putea folosi căruciorul pe aleile și trotuarele Bistriței. Să transporți un om în cărucior este un adevărat chin. Locuiesc în Piața Morii. Pe strada Barbu Lăutaru, după trei asfaltări, au dispărut bordurile. Sper să nu se rezolve peste tot așa ridicând asfaltul, mai bine să taie bordurile. În Piața Morii este o scară unde nu avem acces în apropierea ei fiind bilele acelea montate de alți primari. Nu poți să te apropii cu mașina de scară. Un cărucior nu poate trece printre mașinile parcate. La lucrările următoare pe care le faceți vă rog să vă gândiți că sunt oameni cu nevoi speciale care ar ieși pe stradă, dar acum stau în casă pentru că este imposibil să circuli prin Bistrița cu un cărucior. Cu cheltuieli minime și cu o grijă atentă a lucrătorilor s-ar putea evita bordurile foarte înalte. Vă dați seama ce înseamnă să urci o bordură de 15 centimetri cu o persoană în cărucior care cântărește peste 100 de kg?”, a spus Vasile Safriuc.
În replică, primarul Ovidiu Crețu a spus: ”Eu v-aș ruga ca, în săptămâna de după Paști, să veniți să mă căutați pe mine să discutăm pentru că sunt multe lucruri pe care putem să se rezolvăm cu costuri foarte mici, cum ar fi scăderile de borduri, lucruri pe care le știți dumneavoastră care, din păcate, vă bateți de ele. Noi, cei care suntem norocoși că suntem normali, nu le simțim, nu le știm și găsim soluții să rezolvăm problemele respective”.
Foto arhivă
Baiul mare este ca daca ati fi normali si ati si vedea de la inceput unde gresiti nu ar trebui sa vina un cetatean sa va traga de urechi pt. niste borduri amplasate fara cap. Dar ce sa faci si cum sa lupti cu afacerea de succes numita BORDURIADA care se tot pun si se tot scot la nesfarsit. Pe fiecare bordura si dala srie de fapt CIUBUC !
Asa e, sunt proiectanti si executanti de casa, fara prea multa stiinta de carte si care castiga licitatii la pretul cel mai mic! Calitatea lucrarilor e pe masura…
Pentru ei si pentru cei de la primarie, exista pe lânga Legea 448/2006 si normantivul NP 051/2012, dar si alte acte normative aplicabile. Mai exista ISC care ar trebui sa-si faca treaba!
Pentru persoanele cu dizabilitati, ar trebui sa se interzica ca trotuarele sa mai fie ocupate de masini, iar acestia sa fie obligati sa circule pe carosabil. Domnii de la primarie circula prin vest pe banii nostrii si vad ca pe acolo nimeni nu parcheaza pe trotuar, dar cand ajung acasa uita…
Cu ăștia ne bazam mai mult pe noroc.
Tocmai asta este problema.
Nu isi asuma nimeni raspunderea pentru nimic si nici nu este nimeni tras la raspundere. De catre cine?! Ei intre ei? Niciodata. Vreti specialisti in instutii? Niciodata. Intrebati-i pe aia 2-3 specialisti care din „greseala” se nimeresc printre rudele astora, cum e. Asta ca sa vedem cat de mici si neimportanti suntem. Suntem importanti doar atunci cand trebuie sa ne achitam birurile si cand e de mers la vot. In rest…sa coboram de pe planeta, stam degeaba.