Actualitate

Braconier din satul Cociu, prins de jandarmi în timp ce pescuia cu plasa, dat pe mâna Parchetului

Un bărbat din satul Cociu, comuna Şintereag, care s-a dus la pescuit pe râul Şieu folosind o plasă a avut ghinionul să fie prins de jandarmi. Braconierul de 27 de ani va fi cercetat penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, iar uneltele cu care pescuia au fost confiscate.

Jandarmii bistriţeni au organizat, în ultimele 24 de ore, o acţiune pe linie piscicolă în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura. Potrivit unui comunicat, dat vineri publicităţii, în timp ce patrulau, jandarmii au găsit un bărbat care pescuia pe malul drept al râului Şieu în dreptul localităţii Cociu, comuna Şintereag. El se afla înainte de confluenţa cu râul Someş şi a intrat în atenţia jandarmilor întrucât folosea o plasă tip monofilament (ecran -n.r.) interzisă de lege.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura, art. 64, litera k, jandarmii au întocmit pe numele lui Daniel Ş. de 27 de ani din Cociu acte de constatare şi sesizare care au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean pentru a se da soluţia legală.

„Materialele folosite la săvârşirea infracţiunii – băţ telescopic cu mulinetă şi plasa tip monofilament (ecran) –  au fost confiscate de jandarmi conform reglementărilor legale în vigoare”, anunţă Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

La rândul lor, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la introducerea în România, fără drept, şi deţinerea la domiciliu de către un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din oraşul Sîngeorz-Băi, a unei arme neletale de tir sportiv cu aer comprimat, pe care ar fi achiziţionat-o din Franţa. El e cercetat pentru contrabandă calificată şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, alţi doi bistriţeni, în vârstă de 53 de ani şi 40 de ani, precum şi un bărbat, de 69 de ani, din comuna Chiuza, sunt cercetaţi de poliţiştii bistriţeni pentru nedepunerea armelor letale de vânătoare şi a celor neletale de tir sportiv cu aer comprimat deţinute, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permiselor de port-armă. Cei trei sunt acuzaţi de încălcarea regimului armelor şi muniţiilor.

Foto: arhivă

Etichete

1 comentariu

  • Stimata D-na CRISTIANA SABAU. Va multumesc pt. poza expusa. Mi-ati produs o vie emotie, si o amintire placuta. Aceste maini nu sunt a unui ( Braconier) ci mainile mele prinse intr-un cadru filmat de cei de la ASOC. ESSOX, in momentul eliberarii stiucilor in SIEU, in zona SIEU ODORHEI. Anul trecut in aprilie s-a facut popularea .Cu privirea agera de care dispun, am recunoscut pe loc haina si pozitia in care ma aflam. Transmit braconierilor si celor care nu respecta calendarul pescarului si prohibitia, sa nu se joace pt. casunt multe controale in acest sezon si isi risca si libertatea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.