Actualitate

Brăilean cercetat pentru înșelăciune după ce a trimis gel de duș în schimbul unor telefoane mobile

Un bărbat de 24 de ani din Brăila este cercetat penal pentru înșelăciune după ce a trimis în locul unor telefoane mobile gel de duș, deși anunțase, prin intermediul unui site, că va expedia în schimbul lor alte telefoane mobile

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, transmis vineri de purtătorul de cuvânt Antonela Gorgan, în urma cercetărilor efectuate de polițiști, a fost identificat Daniel C. de 24 ani din Brăila, care este suspectat că în cursul anului 2010 a prezentat pe un site, pe internet, anunțuri prin care propunea un schimb convenabil de telefoane mobile.

Conform sursei citate, Sergiu F. și Lucian V., ambii din Bistrița, au acceptat un astfel de schimb, și au trimis printr-o firmă de curierat câte un telefon mobil, însă au primit înapoi câte un colet fiecare.

“Înăuntru se afla însă un ambalaj pentru gel de duș, în locul unui telefon mobil, conform înțelegerii. Prejudiciul creat este în valoare de aproximativ 1100 lei”, a informat Gorgan.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.