Actualitate

Brandul Nosa Creative, legat de valorile și identitatea locală: În mod inteligent, atingem obiectivele împreună

Suntem Blue Apple Concept și activăm de 10 ani în domeniul publicității. Acesta este numele cu care încă din primul an de existență am fost în topul firmelor din județul Bistrița-Năsăud la categoria noastră, clasament în care am ocupat an de an fie locul 1, fie 2 sau 3.

În afara numelui societății, Blue Apple Concept, de la o vreme am fost cunoscuți ca și Transilvania Print, care este primul născut dintre brandurile noastre. S-a dovedit un brand de bun augur pentru una din activitățile noastre ce implică tiparul digital și offset precum și producția de alte materiale publicitare

Al doilea brand al nostru, cronologic vorbind este editura Nosa Nostra. La această editură publicăm câteva titluri pe lună, autori locali, scriitori sau poeți și lucrări legate de identiatea locală, istorie, artă și cultură.

Apoi, dintr-o pasiune pentru arta vizuală am fondat o galerie de artă: Galeria Concentric din Piața Centrală nr. 13 din Bistrița care, din 2017, a desfășurat într-un ritm de 7-8 expoziții pe an, vernisaje și expoziții ale artiștilor locali, având ca și oaspeți nume foarte importante din arta plastică contemporană românească.

Pe final de 2020, am lansat un nou brand: Nosa Creative. Odată în plus am simțit nevoia să ne definim într-un alt mod toată activitatea noastră de branding, concept și grafică publicitară, așa că am scos la lumină ceea ce eram și făceam de mult sub o înfățișare și un concept nou. Așa a apărut brandul Nosa Creative, ca agenție de creație publicitară. Acesta este brandul nostru, iar valorile lui sunt legate de valorile și identitatea locală și de dorința de a ajuta la promovarea și crearea brandurilor locale.

Fiindcă ne mândrim cu istoria noastră și ne place comunitatea din care facem parte, am integrat în numele nostru denumirea veche a orașului, și anume Nosa. Prima dată Bistriţa este menţionată în documente sub numele de „oppidum Nosa”, oppidum însemnând „aşezare fortificată”, numele fiind pomenit într-un document papal în anul 1241.

Acum, structura agenției are mai multe departamente:

  • Nosa Creative – departamentul de creație
  • Transilvania Print – producție publicitară
  • Nosa Nostra – editura
  • Concentric – galerie de artă

Misiunea noastră este să te ajutăm să parcurgi drumul spre o afacere de succes. Cum? Avem experiență în furnizarea de servicii precum branding, grafică publicitară, grafică editorială (cărți, reviste, broșuri, cataloage, albume de artă), servicii prelucrare foto-video, social media marketing, web design și web development.

Prin strategie și prin execuții creative te ajutăm să faci față, mai bine, oricărui ciclu economic și să depășești concurența sau obstacolele.

Orice inițiativă de marketing e un efort de echipă. Asta înseamnă că, inteligent, atingem obiectivele împreună. Avem experiența necesară pentru a implementa soluțiile cele mai bune pentru tine.

Acesta este brandul nostru, Nosa Creative, și acesta este site-ul nostru: nosa.ro.

Click pentru a vedea evenimentul de lansare a brandului Nosa Creative!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.