Social

Budacu de Jos: Beneficiarii locuinţelor sociale pentru comunităţile de romi s-au mutat în casă nouă

(FOTO) Convinşi fiind că orice oportunitate de finanţare a unor obiective sau lucrări reprezintă un plus pentru comunitate, apariţia Programului-pilot „Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi”, aprobat prin H.G.R. nr. 1237 / 2008, a prezentat interes pentru Primăria comunei Budacu de Jos, mai ales că pe raza acestei comune locuiesc circa 700 persoane de etnie romă.

 

Imediat după lansarea Programului-pilot au fost identificate două suprafeţe de teren, în intravilanul localităţilor Budacu de Jos (4.300 mp) şi Jelna (1.900 mp), proprietate privată a comunei, transmise prin protocol de predare-primire către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), care a finanţat integral lucrările. Totodată, administraţiei locale i-a revenit obligaţia finanţării lucrărilor de racorduri la utilităţi pentru aceste locuinţe, respectiv apă, canalizare, curent electric.

Astfel, au fost edificate 14 locuinţe sociale în localitatea Budacu de Jos şi 7 în localitatea Jelna. Acestea sunt formate din 2 sau 3 camere de locuit, baie / două băi, hol, cămară, bucătărie, sunt prevăzute cu boiler de încălzire a apei şi sobe de teracotă. De asemenea, au fost construite ca anexe ale acestor locuinţe şi boxe pentru depozitare, fiecărui apartament revenindu-i câte una.

Odată cu finalizarea lucrărilor şi recepţia locuinţelor, s-au stabilit de către Consiliul Local criterii în baza cărora se repartizează locuinţele sociale, respectiv punctajele care pot fi acordate cererilor depuse de cetăţenii interesaţi. Puncte suplimentare sunt acordate persoanelor care sunt angajate pe durată nedeterminată (20 p.), celor cu studii superioare (15 p.), persoanelor cu handicap grav (10 p.), numărul membrilor de familie, suprafaţa locuibilă utilizată în prezent, veniturile familiei, etc.

Într-o primă etapă au fost repartizate în vederea închirierii un număr de 16 locuinţe, iar pentru a doua etapă sunt în curs de evaluare cererile depuse pentru cele cinci locuinţe rămase disponibile.

Locatarilor, care au semnat contracte de închiriere pentru o perioadă de cinci ani, li s-a atras atenţia asupra obligaţiilor ce le revin, nu doar de plată a chiriei şi a utilităţilor, ci şi de îngrijire a locuinţelor, Primăria urmând a organiza controale periodice pentru a verifica starea acestora.

”Am primit locuinţă mare cu bucătărie, debara, hol, două băi, două dormitoare şi un living. Stau cu soţul şi cu copiii. Trei copii am. Până acum stăteam într-un grajd, la mama, acolo în ocol, am fost foarte necăjiţi. Cinci persoane eram acolo, cinci suflete de-abia stăteam într-o cameră. Noi ne bucurăm de condiţiile astea. Suntem mulţumiţi până peste cap. Ne bucurăm. Tot mereu când luăm salariul toate cheltuielile le plătim. Orice ar fi. Să ştim că nu avem de mâncare, da’ plătim să ştim că putem rămâne aici mai departe. Noi suntem mulţumiţi de locuinţa pe care am primit-o”, spune Maria Lăcătuș.

”Nu aveam unde locui, stăteam la o fermă. Normal că e mai bine, de 16 ani noi n-am avut lumină. N-am cuvinte să descriu, bunătatea lui Dumnezeu, în primul rând, că de El depinde toată omenirea. Primăria ne-a înţeles problemele şi necazurile. Sunt condiţii cum noi n-am avut. Nu ne vine să credem. De multe ori povestesc cu bărbatul meu că noi locuim în aşa condiţii şi cu drag vrem să le îngrijim, pentru că merită”, spune Georgeta Pieptănar.

6 comentarii

  • Eu consider ca e un lucru bun! Sunt si oameni sarmani in lumea asta, care merita sa li se acorda sprijin, sa li se dea o sansa. Adica, decat sa vedem cu totii si ne oripilam de oameni care locuiesc sub cerul liber avand chiar copii mici, mai bine asa…ca stati linistiti, autostrazi tot nu se faceau, cu sau fara casutele astea!

  • E o șansă pentru ca și copiii acestor familii să aibă un început bun în viață. E un lucru bun, fără îndoială. Eu cred că dacă aceste familii vor fi ajutate și pe planul organizațional, pot fi integrați pe piața muncii și să aibă o viață decentă.
    Foarte probabil pot fi angajați dacă nu sunt deja, câteodată interesul poartă fesul la foști primari) în viticultură la noile crame.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui paradox romanesc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS