Actualitate Economie

Buluc la înmatriculări. Peste o mie de bistriţeni au „fentat” până acum statul cu partajul voluntar

Buluc la Serviciului Public Comunitar de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud. Zeci de oameni stau zilnic la cozi să-şi înmatriculeze maşinile pe baza unei declaraţii prin care sunt de acord cu „partajul voluntar”. Pentru acest act plătesc între 150 şi 200 de lei la notar, dar „fentează” statul de taxa de timbru.

Şeful Serviciului Public Comunitar de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Dumitru Creţa (foto), a declarat luni că zilnic sunt depuse câte 30 de cereri de înmatriculare a maşinilor pe baza unei declaraţii de partaj voluntar făcută la notar.

„Prin OUG nr. 9 a Guvernului se permite înmatricularea vehiculelor dobândite prin partajul voluntar între două persoane. Pot fi soţ-soţie sau alte persoane care dobândesc un bun comun. Prin actul notarial de partaj, unul renunţă la cota parte ce i se cuvine după care întocmeşte dosarul cu documentele de înmatriculare solicitate prin ordin al ministrului la fel ca la alt autoturism şi noi primim dosarele. Acum, dacă avem 20-30 de dosare pe zi, nu pot să spun că suntem campionii României fiindcă suntem totuşi un judeţ mic. Nu putem să ne comparăm cu judeţele mari, cum ar fi Braşovul, Timişul, Iaşi. Primele solicitări au fost în alte judeţe. Din datele noastre cu circuit intern, Maramureşul înmatricula înaintea noastră . Primele solicitări au fost la Tulcea. S-a cerut punct de vedere în privinţa legalităţii şi, fiind legală procedura, noi am primit dosare. Se adună lumea fiindcă sunt unii care cer numere provizorii şi trebuie să stea la rând împreună cu cei care solicită înmatricularea bunului dobândit prin partaj sau alte tipuri de înmatriculări sau radieri de autovehicule. Sunt mai multe operaţiuni pe care le facem, nu doar înmatricularea autovehiculelor dobândite prin partaj”, a declarat Dumitru Creţa.

Potrivit sursei citate, la Bistriţa se fac înmatriculări pe baza acestei metode din luna iunie a.c.. „Sunt circa două luni în care noi am primit dosare ale unor cetăţeni care solicită înmatricularea unor autovehicule în acest mod. Sunt multe cereri încă în lucru fiindcă procedura durează. (…) Evident că aglomeraţia se datorează faptului că au descoperit că pot face înmatriculări în baza acestei excepţii prevăzută de OUG. Noi ca funcţionari ce să facem? Trebuie să primim documentaţia. În cele două luni, putem spune că sunt peste o mie de solicitări”, a declarat Creţa.

Întrebat dacă are informaţii potrivit cărora numai anumiţi notari acceptă să legalizeze aceste declaraţii de „partaj voluntar”, Dumitru Creţa a spus: „Ca orice normă juridică lasă posibilităţi de interpretare. Sunt jurişti care interpretează situaţia ca fiind legală fără nicio problemă, sunt şi oameni care au reţinere din acest punct de vedere şi aici… de la caz la caz. Dacă unii refuză să întocmească, se duc la cei care întocmesc. Dacă notarii dintr-un judeţ nu vor, oamenii apelează la notari din alte judeţe care legalizează documentul şi vin cu el depus în dosarul de înmatriculare”, a declarat Dumitru Creţa.

Întrebat dacă el crede că această metodă e o „găselniţă la limita legii”, Dumitru Creţa a spus: „Pe lângă celelalte excepţii de la regulă: înmatricularea autovehiculelor pe persoane cu handicap, pe anumite instituţii, ambasade, instituţii ale apărării naţionale care aveau nişte excepţii, a apărut această excepţie în Ordonanţă. Deci ea e prevăzută în lege, în OUG pe articolul 8 litera f înmatricularea unui bun obţinut prin partaj. Nu se face specificaţie în actul respectiv dacă e partaj voluntar sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti şi atunci în interpretarea strict actuală a OUG şi a dispoziţiilor referitoare la înmatriculare, nu avem posibilitatea de a refuza primirea acestor documente. Nu ştiu cum să cataloghez excepţia respectivă, dacă e scăpare, dacă… E prinsă ca bun dobândit prin partaj. Ca atare ce să fac? Trebuie să mă conformez  legislaţiei. E ultimul document intrat în vigoare din 15 martie a.c.”, a spus el.

El a spus că, din cauza aglomeraţiei de la ghişee, nu le-a permis angajaţilor care se ocupă de înmatriculări auto să-şi ia concediu, lucrându-se, în fiecare zi peste program ca să fie onorate cât mai multe cereri.

Pe de altă parte, se pare că nu toată lumea agreează metoda. „Nu toată lumea se complică să-şi facă partaje. Sunt oameni care vin cu timbrul de mediu plătit. Sunt unii care achită şi taxele de mediu mari. S-ar putea, în timp, ca cei care înmatriculează acum mai multe maşini cu aceste declaraţii de partaj şi vor să le vândă apoi să păţească ca şi cei care au înmatriculat maşini pe parohii. Când le-au vândut, nu au transferrat bunul pe noul proprietar pentru ca acesta să nu plătească taxa, aşa că fostul proprietar s-a trezit că are de plătit impozite mari la Finanţe, bunul respectiv figurând în continuare pe el, deşi el a pierdut urma maşinii. Eu nu cred că o persoană care înscrie cinci maşini le foloseşte pe toate. Cred că le înstrăinează pe unele, iar dacă nu le transferă pe noul proprietar, va avea de plătit impozite mari. Sunt unii care au depus mai multe cereri, persoane care au solicitat înmatricularea a 5-6 autovehicule prin partaj. Când va avea de plătit impozit pe ele, nu cred că va fi simplu”, a declarat Creţa.

O doamnă care stătea, luni, la coadă la înmatriculări ne-a declarat că ar fi plătit taxa de timbru dacă era mai mică. „Noi am cumpărat o maşină cu 2000 de euro din străinătate. Atât ne-am permis, dar taxa de timbru era de 6400 de lei, aşa că am dat o declaraţie la notar, cu soţul, şi am venit să ne înmatriculăm maşina. Am plătit doar declaraţia aceea. Nu ştiu cât a costat. În trecut, am mai înscris o maşină şi am dat peste 10.000 de lei taxă şi nu ne-a mai dat nimeni banii înapoi, deşi am dat statul în judecată. De-asta am apelat la varianta asta. Ce e în România nu e nicăieri. E escrocherie! Stăm aici la coadă de azi dimineaţă”.

Un alt domn ne-a declarat că a plătit 150 de lei la notar. „Eu am de înmatriculat o maşină pentru care taxa e de 3750 de euro. Am de înmatriculat un Peugeot cu motor de 2000 din 2006. Eu nu am emoţii legat de metoda aceasta de înmatriculare. Eu mi-am cumpărat maşina din Spania şi mă duc înapoi cu ea. Care-i treaba?”, a declarat el.

Un bărbat care stătea la coadă ne-a spus că avea de plătit 600 de euro pentru timbrul de mediu. „M-am dus la notar şi am făcut declaraţia aceasta. Am emoţii legat de procedura aceasta fiindcă s-ar putea să vină şi să ceară banii înapoi. Sunt în stare să zică că a fost ceva ilegal şi să ne ceară bani. Riscăm acum. Românul aşa face. Asta-i România”.

În prezent, sunt peste o sută de persoane care stau zilnic la cozi la Serviciului Public Comunitar de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud. Între timp, se pare că la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud au scăzut dramatic încasările pentru timbru de mediu. În schimb, unii nnotari încasează zilnic chiar şi câte 30.000 de lei.

Cristiana Sabău

buluc 8 buluc 2 buluc 3 buluc 4 buluc 5 buluc 6 buluc 7 Dumitru Creta

7 comentarii

  • E clar ca e o scapare a Legiutorului, ca e din nestiinta sau din prostie nu mai are importanta, doar noi i- am trimis in Parlament. Cintareti, fotbalisti, condamnati si alte specimene rare care fac cinste acestui neam.

  • este f adevarat,statul isi bate joc de noi de 23 ani.ce fel ar inmatricula d-na plumb o masina euro 3,an 2006 cap 1998?are o taxa de 9800 euro.

  • Stiati ca astazi toata ziua oficiul de inmatriculari a respins dosarele de inmatriculare a autovehiculelor dobandite prin partaj voluntar? Mai mult decat atat, au refuzat sa dea in scris motivul. In realitate, conducerea acestui birou considera ca este ilegal partajul voluntar fara a avea la baza divortul. Poate nu ar fi rau ca acesti domni si doamne care reinventeaza legea sa citeasca noul Cod Civil si sa isi faca treaba pentru care sunt platiti. Faptul ca doi soti isi cedeaza un bun printr-o metoda perfect legala si ca nu exista pe acel partaj voluntar nu apare un alt bun, nu este treaba domnilor de la inmatriculari. LEGEA permite acest lucru, tot LEGEA spune modalitatea de inscriere in acest caz. Atunci cand eu si sotul meu avem dispute pe tema banilor si am gasit o modalitate de a ne face liniste in casa, nu cred ca un birou local de inmatriculari poate sa hotarasca validitatea unui act notarial, sub semnatura privata. Consider toata aceasta situatie un abuz: incepand cu taraganarea acceptarii actelor, motivand dosarul incomplet dar pana la ora inchiderii nu au fost in stare sa comunice concret care este problema si ce anume lipseste; desigur, cu 10 min inainte au fost atat de draguti incat sa gaseasca si „problema”, desi intreaga zi discutiile s-au purtat pe tema validitatii dobandirii bunului. Este inacceptabil ca intr-o tara a UE sa aplice fiecare legea dupa cum il taie capul! Sper ca macar presa sa se autosesizeze in acest sens!

  • Scaparea legii vine in contextul ca nu a specificat tipul de partaj. Daca se mentiona in lege partaj total,atunci numai prin divort se puteau inscrie…Insa legea lasa o portita de interpretare intotdeauna.
    Felicitari Avocatului care a gasit aceasta modaliate de inscriere. Nu este logic sa platesti o taxa pt masina mai mare decat valoarea acesteia….Dar asta e Romania.

  • Termenul fentat nu isi are logica! Atat timp cat ordonanta are ca exceptie partajul totul este perfect legal! Nu va mai jucati in termeni ca cel putin pana apar modificari la OUG 9/2013 inmatricularea prin partaj este in acord cu legea! NU este in acord cu legea refuzul notarilor care au refuzat intocmirea

  • Se pare ca de astazi nu se mai iau dosare la Serviciul Inmatriculari pe motiv ca s-a dat Ordonanta de Urgenta care abroga lgea cu partajul.Mi se pare ilegal deoarece legea urmeaza a intra in vigoare doar de la 1 septembrie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.