Peste 40 de companii au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, oferindu-le celor care au terminat liceul sau facultatea anul acesta 680 de locuri de muncă. Oferta a fost însă mai mare decât cererea aşa încât mulţi dintre angajatori au rămas cu impresia că tinerii nu vor să muncească.
Mai mult de jumătate dintre locurile de muncă pentru absolvenţi au fost oferite de compania Leoni care, aşa cum se ştie, face angajări masive în această perioadă întrucât va mai deschide o unitate de producţie.
„Astăzi oferim 300 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi. În plus, mai avem posturi disponibile pentru mecanici, ingineri de producţie. Căutăm să ne dezvoltăm noile proiecte. Nu există o preferinţă anume pentru tineri sau bătrâni. Noi asigurăm un loc de muncă celor care şi-l doresc. Tinerii care doresc să avanseze în cadrul companiei noastre au această posibilitate. Avem diverse programe pe care le desfăşurăm în cadrul companiei”, a declarat pentru Timp Online psihologul Daniel Dragne, reprezentantul Leoni la bursă.
La Bursa absolvenţilor s-a prezentat cu o ofertă generoasă şi firma Comelf.
„Avem posturi pentru ingineri, sudori, lăcătuşi mecanici, vopsitori, prelucrători prin aşchiere. Încercăm să umplem golurile pe care le avem în producţie. Din păcate, cam bate vântul. Nu au venit tinerii probabil şi din cauza vremii, dar avem acelaşi gen de probleme şi la unitate. Puţini tineri se prezintă pentru locurile de muncă pe care noi le avem vacante. Nu găsim lăcătuşi mecanici fiindcă nu există şcoli care să îi califice, iar un alt motiv pentru care nu prea găsim potenţiali angajaţi este acela că la noi efectiv se lucrează, iar banii se câştigă greu la noi. Tinerii nu prea sunt dispuşi să lucreze. Vin pentru perioade scurte de timp, pleacă în străinătate pentru venituri pe care noi nu prea putem să le plătim, deşi la Comelf salariile sunt peste medie”, a spus Vlad Oltean, reprezentantul firmei.
Directorul AJOFM Bistriţa-Năsăud, Otilia Râpan, a declarat pentru Timp Online că, în baza de date a instituţiei pe care o conduce sunt întregistraţi 411 absolvenţi ai promoţiei 2015 însă mulţi dintre ei s-au înscris în toamnă la universităţi.
„Mulţi pleacă la facultăţi şi noi îi radiem din baza de date. Oferta angajatorilor la bursă este foarte generoasă, de peste 600 de locuri de muncă, dar, din păcate, absolvenţi sunt puţini. Firmele au fost foarte interesate, dar se pare că absolvenţii nu vor să lucreze. Salariile sunt foarte mici, asta ne spun absolvenţii, că li se oferă 1000 de lei salariu, iar cu aceşti bani nu pot trăi. Mie îmi pare foarte rău. Cred că, dacă salariile ar fi ceva mai mari, şi absolvenţii ar fi mai interesaţi de locurile de muncă oferite de companii”, a spus Otilia Râpan.
Psihologul Ramona Paşca are însă altă părere legat de dorinţa tinerilor de a munci.
„Numărul de locuri de muncă pe care angajatorii le au în momentul de faţă este mult mai mare decât al absolvenţilor sau de persoane interesate de aceste locuri de muncă. Atunci, impresia e că nu sunt interesaţi, dar eu consider că o bună parte dintre ei sunt deja ocupaţi, nu neapărat că nu sunt interesaţi. Dacă avem o diferenţă de 200 de locuri de muncă între ofertă (peste 600 de locuri de muncă -n.r.) şi cerere (puţin peste 400 de absolvenţi înregistraţi în baza de date a AJOFM -n.r.), prin urmare clar că e o concurenţă la angajator. În momentul de faţă, selecţia nu o fac angajatorii, ci candidaţii. Între noi este o concurenţă în momentul de faţă. Faţă de alţi ani nu am avut niciun absolvent care să fie interesat de locurile de muncă pe care le ofer, deci chiar nu pot spune dacă generaţia actuală este sau nu dornică să muncească”, a spus Ramona Paşca.
Prezent la bursă, subprefectul Ovidiu Frenţ a spus că nu trebuie lăsată doar pe umerii AJOFM responsabilitatea legată de muncă şi felul în care tinerii se raportează la ea.
„La prima vedere, se pare că tinerii nu îşi doresc foarte tare să muncească. Cauzele sunt profunde şi trebuie căutate în educaţia de acasă şi din şcoală. Eu cred că după ani de comunism în care ni se spunea că trebuie să muncim, noţiunea de muncă a fost devalorizată şi ar trebui să o redefinim. Fără un loc în societate în care să aplicăm cunoştinţele şi pregătirea nu cred că ne putem defini ca persoane şi atunci aceşti tineri care refuză să vină către angajatori înseamnă că nu îşi doresc să-şi definească propria personalitate. În cazul acesta, vom avea o problemă foarte mare în viitor. Cred că trebuie căutată o soluţie comună, nu doar instituţională din partea AJOFM. Cred că trebuie să vorbim şi cu ISJ pentru corelarea ofertei educaţionale cu cererea de pe piaţa muncii, şi cu universităţile. Va fi tema viitorului Colegiu prefectural”, a spus Ovidiu Frenţ.
Printre absolvenţii prezenţi la bursă s-au aflat mulţi tineri care au terminat liceul, dar nu şi-au luat bacalaureatul, licenţiaţi ai Extensiei Bistriţa a UBB Cluj, dar şi absolvenţi de şcoli postliceale de asistenţi medicali.
Din cei 289 de absolvenți participanți la bursă, 38 au fost selectați în vederea încadrări în muncă.
E foarte simplu faceti scoli de meserii si oferiti salarii mai bune.
tic-tac!!!!!!!