La acest eveniment au participat reprezentanţi ai celor cinci ţări partenere: Medical Hight Scool Dortyol Hatay – Turcia, Instituto Progresivo Lanciano – Italia, Bobita Preschool of the Municipality Gyomro – Ungaria, Şcoala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 6 Bistriţa.
Cu această ocazie, prof. Liana Moldovan – director Grădiniţa cu program prelungit nr. 6 Bistriţa şi prof. Julia Mayla – responsabil proiect au prezentat activităţile ce vor fi derulate în perioada următorilor doi ani, s-au împărţit sarcinile de realizare a unor materiale didatice inovative, în colaborare cu instituţiile partenere şi s-au stabilit mobilităţile care urmează a fi efectuate.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat la festivitate de Crina Clapou, inspector şcolar pentru învăţământul preşcolar, care a apreciat iniţiativa şi disponibilitatea cadrelor didactice de la Grădiniţa nr. 6 de a se implica în acest proiect.
”Partenerii unguri, italieni şi turci se vor întoarce acasă, sperăm cu un bagaj de impresii deosebite despre ţara noastră şi despre felul în care este abordată educaţia multiculturală în România”, a precizat responsabila proiectului, prof. Julia Mayla.
Adaugă comentariu