Actualitate

Căldura primăverii, încă departe

Deși marți este 1 martie, prima zi de primăvară calendaristică, nopțile și diminețile vor fi în continuare reci, cu îngheț peste tot.

”Deşi sudul țării aşteaptă primul episod hibernal din acest sezon, cât de cât demn de luat în seamă, pe la noi va fi linişte! Rămânem într-un regim de presiune ridicată în următoarele zile, iar precipitații nu mai sunt aşteptate, deşi cerul va rămâne, în mare parte, acoperit. Poate scurte picureli sau fulguieli trecătoare dar pur izolat. Regimul termic, însă, se va apropia de normalul perioadei, cu minime negative şi maxime ce doar izolat mai ating 4-5°C. Spre munți, maxime în jur de 0°C. Nopțile si diminețile, reci, cu îngheț peste tot, valorile, în funcție si de nebulozitate putând coborî sub -5°C. Semnele, în continuare, sunt de aer rece, deci primăvara caldă este, încă, departe”, anunță Meteo.BN.

La nivel regional, la început de lună, cele mai calde intervale vor fi în 4-6 martie. Temperaturile minime vor fi în general negative, cele mai scăzute fiind estimate în intervalul 1-3 martie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 4-5 martie.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.