(FOTO) Se turează motoarele pentru construcția Bistrița Retail Park de pe Calea Moldovei nr. 13, fiind ridicat deja scheletul magazinului Segros. Compania de dezvoltare imobiliară, Element Development, înființată de omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, fondatorul Eurisko, investeşte aici 7,5 milioane de euro. Cu aceşti bani se face o galerie comercială de 9.000 mp, precum și magazinul Selgros.
Chiriașii vor prelua spațiile pentru amenajare în luna iulie, termenul estimat pentru deschiderea proiectului fiind septembrie 2017, anunță compania, potrivit Business Cover.
În noiembrie 2016, CL Bistrița a aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Selgros și galerie comercială, în baza căruia se va construi magazinul Selgros Cash & Carry, alături de o galerie comercială care vor forma, pe Calea Moldovei nr. 13, mai exact în zona fostei UCTA, Bistrița Retail Park (investitori Selgros Cash & Carry, Matrix Development, Europolis BV Development). Detalii aici.
Bistrița Retail Park va cuprinde un magazin Cash & Carry Selgros cu dotările și amenajările aferente, dar șii realizarea unui centru comercial de tip galerie comercială cu spaţii ce vor fi închiriate pentru firme de renume româneşti şi străine în domeniul produselor nealimentare. Suprafaţa totală a terenului este de 19.528,00 mp, din care: construit 7.875,25 mp, drumuri, platforme, alei de incintă 10.121,86 mp, spații verzi 1.530,89 mp; construcția este în regim de înălțime parter cu o zonă P+1; se vor amenaja 225 locuri de parcare; pe clădire se vor monta panouri de reclamă. Numărul de parcaje estimat în incinta Selgros Cash & Carry este de 200 și pentru galeria comercială 1 autoturism la 40 mp suprafață desfășurată.
Galeria comercială va cuprinde 22 magazine diferite, a anunţat investitorul.
Adaugă comentariu