Social

Călugării şi preoţii, învăţaţi de pompieri ce să facă în caz de incendiu (FOTO)

Şapte mănăstiri din judeţ şi trei biserici ortodoxe din Bistriţa au fost verificate de pompierii bistriţeni care i-au învăţat pe preoţi şi călugări ce trebuie să facă în caz de incendiu, ştiut fiind faptul că de Florii şi de Paşti sunt aprinse multe lumânări.

„Pentru ca Sfintele Sărbători a Floriilor şi de Paște să nu fie umbrite de evenimente nedorite, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistriţa” al județului Bistriţa – Năsăud vor fi la datorie. Specialiştii Inspecției de Prevenire au efectuat zece controale de îndrumare și sprijin la lăcașurile de cult de pe raza județului nostru, cu scopul de a preîntâmpina eventuale situații de urgență care pot apărea pe timpul slujbelor religioase. Şapte dintre acestea au fost executate la mănăstiri şi trei la biserici ortodoxe (cu schele amplasate în exteriorul acestora) din municipiul Bistriţa. Controale la obiective similare vor avea loc şi în cursul săptămânii viitoare.

Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcașurilor de cult, inspectorii au urmărit starea instalațiilor electrice, a sistemelor de încălzire și a coșurilor de fum, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și existența stingătoarelor și hidranților. Pe lângă identificarea și înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiștii noștri au asigurat instruirea personalului monahal, astfel încât acesta să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor.

În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative au continuat acțiunile de recunoaștere la diverse categorii de obiective, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere”, se arată într-un comunicat al ISU Bistriţa-Năsăud.

1 comentariu

  • ca veni vorba….. cum stau la capitolele de respectare a normelor PSI bisericile din oras?
    ca stiu ca unele nu prea au autorizatie de la ISU si au luat si amenzi pe tema asta.
    ca niste ipocriti ce suntem ne legam de cluburi, sali de cinema si teatre, dar lacasele de cult unde se plimba babe ametite cu lumânari în mâna le lasam în plata Domnului?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.