Actualitate

Tabără: În Turcia, în faţa profesorului, simţi nevoia să-ţi închei sacoul. Vreau să ajungem acolo

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără le-a spus, joi, directorilor de şcoli, că a fost impresionată de ceea ce a aflat în urma unui schimb de experienţă cu şcoli din Turcia, şi anume că, în ţara respectivă, în faţa unui profesor “simţi nevoia să-ţi închei sacoul”. “Îmi doresc să ajungem în situaţia în care societatea să ne respecte pentru ce facem zi de zi”, a spus Tabără.

Inspectorul general le-a cerut directorilor de şcoli ca luna aceasta să analizeze câţi dintre profesori se implică în activităţi didactice şi câţi nu, care dintre cadre didactice trimit copii la olimpiadă în fiecare an şi care nu au niciodată elevi în competiţii întrucât este foarte importantă atitudinea fiecărui cadru didactic.

„Vă rog să fiţi atenţi la profesorii despre care părinţii vă spun încă de pe acum să nu-i daţi la clasa în care sunt copiii lor. Dacă există astfel de cazuri, să se regăsească în evaluare şi în punctaj. Toată lumea aşteaptă o soluţie de la ISJ, dar noi nu o avem. Ca directori de şcoli sunteţi acolo şi cunoaşteţi fiecare situaţie. Sistemul nu se poate regla decât cu propriile mecanisme de autocontrol. Dacă aveţi un învăţător care nu e solicitat, cred că e primul care trebuie să-şi pună întrebarea de ce toată lumea nu îl vrea pe el, ci îl vrea la celălalt. Lucrurile trebuie, încet-încet să se regleze, nu trebuie să aşteptăm soluţii miraculoase, dar tonul pe care îl dăm noi între noi este cel pe care îl aşteptăm şi de la societate până la urmă”, a spus Camelia Tabără.

Inspectorul general a relatat apoi că a rămas plăcut impresionată de un lucru pe care l-a aflat în Turcia.

“Am fost recent la un schimb de proiecte educaţionale în Turcia şi am avut o nostalgie cnd colegul nostru ne spunea că, în Turcia, în faţa profesorului, simţi nevoia să-ţi închei sacolul. Chiar îmi doresc să ajungem şi noi în situaţia în care societatea cu toate componentele ei să ne respecte pentru ceea ce facem zi de zi şi nu numai în sala de clasă”, a spus Camelia Tabără.

Cristiana Sabău

13 comentarii

  • aloo.. tanti de la usleu.. respectul se castiga, nu se impune. Atata vreme cat o sa aveti in spate doar rateuri si epurari pe criterii politice, nu meritati nici macar sacoul, decum respectul.

    • cum adica sa se cistige [respectul] cind USL-ul a cistigat cu 70% ????se poate ??? pai nu s-au chinuit ei o luna in campania electorala , sa se chinuiasca si acum sa-si construiasca respectul. de acum : se impune !!! pai nu asa e in comunism ??

    • dvs. credeti ca doamna stie ce sint aia musulmani?? ar fi prea mult . ajunge doar ca a fost in Turcia , la Marele Bazar la Galata si in alte locuri frumoase. asi mai spune si eu ceva de Turcia si turci [pe care i cunosc foarte bine], dar ma abtin . de ce ?// din respect ptr. poporul turc ptr. credinta lor ptr. felul lor de a fi si ptr. creatorul lor Ataturk.

  • Doamna Camelia Tabără este un profesor în fața căruia simți nevoia să-ți închei sacoul!!! Păcat că vorbesc despre dumneaei persoane care nu o cunosc!

  • Nu doar ca simti nevoia sa=ti inchei sacoul, ci mai ales sa saluti cu respect. Din pacate, cam putini PROFESIONISTI (nu consilieri locali, nu e vb de asta)in sistemul de invatamant , asemeni dansei. Mare parte din comment-uri nu-si au rostul, dar deh, Europa, ne cere sa respectam si pe atotstiutorii manelisti .Oare cand vom reusi sa-i trimitem acolo unde le este locul?!

  • Doamna Tabara ar fi bine sa-si de demisia din conducerea ISJ BN ,pt ca nu face decat politica USL-uli si pune oameni in conducerea scolilor incompetenti , exemplu : Runcu Salvei unde orele de Romana si Matematica se fac din ce in ce mai rar , directorul scoli si cu sotia sa lipsesc de la ore , nimeni nu se sesizeza nu se ia nici o masura , nici un elev nu o fost la olimpiad pt ca sunt slab pregatiti ,
    De ce acest director nu este tras la raspundere?
    De ce nu este schimbat din functie?

  • Nu cred ca Turcia este un exemplu e urmat si nici o referinta in ceea ce priveste invatamantul ca sa nu mai vorbim de drepturile omului etc etc. Oricum ideea de a face un schim de experienta cu Turcia in ceea ce priveste invatamantul este deja nepotrivita, nu inteleg de ce nu facem schimburi de experienta cu tari recunoscute la nivel european pentru sitemeul lor de invatamant Franta, Anglia sau tarile nordice, de ce trebuie ca noi sa invatam de la turci ma intreb ??? in primul rand unii profesori din Romania, a se citii UNII PROFESORI, ar trebuie sa invete sa aiba constiinta muncii si mai ales a muncii bine facute si atunci toate lumea o sa isi incheie sacoul in fata lor daca incheierea sacoului inseamna respect. Ce idee schimb de proiecte educationale cu Turcia ??? foarte inteligent cel/cea care a propus acest schimb cu o tara care nici macar nu indeplineste conditiile de aderare la UE …

    • Draga camelia. Din fericire am fost in Turcia. E drept ca am mers cu emotii, dat fiind faptul ca am invatat despre turci la istorie…dar sunt cu mult mai civilizati decat noi si la fel de ospitalieri, daca nu cumva ne intrec si la acest capitol. Despre scoala…nu are rost sa vorbim. Nu stiu cata materie se face acolo, dar e cu mult mai mult respect si armonie fata de la noi. Adevara ca nu putem generaliza. Peste tot sun si bune si rele.

  • Doamna profesor si actual inspector general al ISJ BN este cu adevarat o doamna; atat etic cat si profesional iti impune respect. Sa va fie rusine celor ce comentati numai sa va aflati in treaba! Ce este ca este membru PSD? In PSD sunt cei mai onesti oameni si cu bun simt si asta va roade pe voi ceilelti!(PD-L). Nu veti sti niciodata ce inseamna acest lucru pentru ca rautatea din voi nu va lasa…

  • doamna.. lasaaaneeeeeeeeee.. Daca iti place turcia… drum bun! Dar lasa-ne cu povestile astea de asormit copii, ca rezultatele voastre sunt zero barat! Cum sa va respecte lumea daca sunteti niste jigodii politice si va bateti joc de copii?

  • la scoala noastra saptamana trecuta elevii din clasa a-VIII- iau pus ace de gamalie in pernita de pe scaun doamnei profesor la ora de geografie…………a strigat biata femeie de durere de i-au dat lacrimile……..

  • Turcii ne-au intrecut aproape in toate domeniile.Su nt civilizati ,respectuosi, mandri,foarte harnici si mai ales patrioti. Cand am fost in Turcia mi-a sarit in ochi, drapelul lor era arborat pe fiecare culme de deal si la fiecare apartament din miile de blocuri moderne pe care le-am vazut. Toate astea sunt evidente trebuie doar sa iesi din resortul all inclusive si sa lasi la o parte superioritatra de membru UE. Oricum altceva nu avem.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.