Actualitate

Camere video în toate sălile în care profesorii dau examenul de titularizare

După elevii care au susținut Bacalaureatul în condiții stricte de supraveghere, vine rândul cadrelor didactice să treacă prin probele de examen sub ochiul vigilent al lui Big Brother.

Inspectoratul Școlar Județean a anunțat, joi, că proba scrisă se desfășoară în 13 iulie 2011, începând cu orele 10.00.

„Candidații vor fi prezenți în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00 și cel mai târziu la ora 9.00, înainte de a fi deschis plicul cu subiecte. După primirea subiectelor de concurs de către candidați, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce nu poate fi depășit. În vederea desfășurării probelor scrise, se asigură supravegherea fiecărei săli de către 2-3 supraveghetori, care verifică identitatea candidaților, prin buletinul/cartea/adeverința de identitate sau pașaport. În toate sălile de concurs vor fi instalate camere video de supraveghere„, anunță ISJ.

Candidații care renunță din proprie inițiativă la concurs, pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații și părăsesc sala după cel puțin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte.

Pentru concursul de titularizare sesiunea 2011, sunt scoase la concurs 629 de posture pe întreg județul Bistrița-Năsăud. Dintre acestea, 105 sunt titularizabile, iar restul de 524 sunt netitularizabile.

În perioada de 14-24 iunie 2011, au fost înscrise 962 dosare, din care, în urma validării dosarelor, au rămas 923 participanți pentru concursul de titularizare.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.