Campania „Din grijă pentru ochii tăi” a început în 16 februarie la Bistriţa, Sîngeorz-Băi şi Năsăud în 16 februarie şi ţine până în data de 26 februarie şi e rodul unui parteneriat între Organizaţia Judeţeană a Femeilor Liberale (OFL) Bistriţa-Năsăud şi firma Lent Optik.
Joi, la sediul PNL de pe pietonal era multă multe persoane care aşteptau la rând să fie consultate de specialişti. Timp Online a stat de vorbă cu mai multe persoane care aşteptau să fie consultate.
„Port ochelari din 2008. I-am tot şters şi parcă nu mai văd bine cu ei. S-au deteriorat. Probabil că am şi alte dioptrii, nu ştiu, am venit să văd. E foarte bine că se fac aceste consultaţii gratuite. Ar fi bine să fie şi alte gratuităţi pentru noi, pensionarii. Cu pensia pe care o primim nu îţi poţi permite să faci prea multe lucruri”, a spus Ana Mican.
„E o idee foarte bună. Eu umblu la oftalmolog de la vârsta de 10 ani, adică de cinci decenii. Pentru că e gratuit îmi fac acum un control pentru că nu mi-am putut permite să mă duc la Cluj. Am avut o intervenţie la ochi şi aş vrea să văd cum sunt acum, dacă lucrurile merg în direcţia bună. Aş putea merge gratuit şi la Policlinică pentru o consultaţie, însă trebuie să-mi fac programare. durează uneori o lună-două până îţi vine rândul. Văzând că e gratuit, am venit aici şi mă bucur că este posibilitatea să îmi verific vederea. De la o anumită vârstă trebuie făcut periodic un control. Sunt afecţiuni care apar aşa, fără să-ţi dai seama fiindcă nu doare nimic. De aceea sunt foarte bune aceste controale. Mai ales pentru pensionari e un lucru bun”, a spus şi Maria Mândru.
„Folosesc ochelari pentru citit şi, mai nou, din cauza tensiunii, am observat că am aşa o umbră. Am venit să văd dacă nu e ceva grav. Mă bucur că pot beneficia de o consultaţie gratuită mai ales că vedeţ, noi, pensionarii, iarna avem cheltuieli mari şi ne descurcăm mai greu cu banii. Le mulţumim celor de la PNL că ne-au dat posibilitatea să ne vederificăm gratuit vederea”, a spus Ştefan Bodi.
Alexandra Elena Talianu – optometrist: „Facem consultaţii în ce priveşte refracţia oculară, tensiune intraoculară. Vă pot spune că, la Bistriţa, vin câte o sută de persoane zilnic. Sunt şi persoane cu probleme pe care le putem ajuta cu ochelari, dar sunt şi persoane cu deficienţe pe care le trimitem la medici. Oamenii au diverse probleme din cauza luminii artificiale din noua tehnologie care are tendinţa să ne obosească mai repede, dar sunt şi probleme uzuale legate de vârstă.”
Contactată telefonic, copreşedintele OFL Bistriţa-Năsăud, Gabriela Montoiu, a declarat pentru Timp Online că anul acesta campania „Din grijă pentru ochii tăi” se bucură de mult succes. „Zilnic e multă lume care vine la sediul PNL de pe strada Liviu Rebreanu, dar şi la cel de pe Nicolae Titulescu. Sunt multe persoane care aşteaptă să le vină rândul la consultaţii şi la Năsăud şi Sîngeorz-Băi. Ne bucurăm că, în felul acesta, putem fi de folos oamenilor cu probleme de vedere”.
Iată unde puteţi merge dacă doriţi să beneficiaţi de consultaţiile gratuite: la Bistriţa, str. Liviu Rebreanu nr 23-25, Sediul central al Organizaţiei Judeţene PNL Bistriţa-Năsăud, pe str. Nicolae Titulescu nr. 12, la sediul municipal PNL Bistriţa, la Năsăud, la sediul fostului PDL în Piaţa Unirii, nr. 4 şi la Sîngeorz-Băi, str. Izvoarelor nr. 72.
potrivit Legii nr.176/2000, ochelarii de vedere sunt considerați dispozitive medicale, vânzarea acestora fiind strict reglementată, neputând face, sub nici o formă, obiectul comerțului ambulant